Undeva, ceva ni se pregătește.

Undeva-ul

Undeva înseamnă sus pe cer, atât de departe de Pământ încât nu are rost să discutăm în kilometri.

Undeva-ul este la aproximativ 2600 ani lumină, în direcția constelației Corona Borealis, o parte de cer care se vede primăvara și vara din România.

Constelația Corona Borealis seamănă cu un cerc incomplet și este situată între două stele identice ca strălucire, Arcturus și Vega, mai aproape de prima.

Ca să găsești locul respectiv trebuie să găsești constelația Coronae Borealis, iar ca să găsești constelația cel mai bine este să cauți steaua Arcturus.

Ea se vede înspre est, nu foarte sus față de orizont, la ora 22 în martie și la ora 22-23 în aprilie. De la Arcturus privește în stânga-jos până vei vedea câteva stele aranjate în forma potrivită (forma este trecută pe hărțile de mai sus și de mai jos).

Apoi privește în fiecare seară în locul acela până când va apărea o stea.

Atunci când se va întâmpla ce ni se pregătește, ține cont că deja s-a întâmplat, dar luminii i-a luat 2600 de ani să ajungă la noi.

Ceva-ul

Acolo, undeva departe de noi, se află ceva-ul, steaua T Coronae Borealis.

La o primă vedere pare să fie o stea, una care nu se vede cu ochiul liber, iar la o a doua vedere tot o stea este.

Și totuși, în realitate avem de-a face cu două stele atât de apropiate încât nu se pot vedea separat nici prin cele mai mari telescoape, două luminițe aflate la doar 80 de milioane km una de alta.

Una este de 75 de ori mai mare decât Soarele, o stea evoluată, îmbătrânită, numai bună să se angajeze paznic la o farmacie. Cealaltă este o stea care nu mai funcționează, o pitică albă compusă din materie degenerată, de masa Soarelui dar de o sută de ori mai mic decât el.

Cele două stele se rotesc una în jurul celeilalte, dar pentru că giganta pierde gaz, se rotesc într-o ciorbă de hidrogen fierbinte, sub formă de disc. Gazul cade pe pitică și când se depășește o anumită temperatură se produce o explozie nucleară, vizibilă de noi ca o stea nouă pe cer.

Niciuna dintre stele nu se distruge și după detunătură sistemul revine la strălucirea inițială.

Noi am văzut că steaua a erupt în 1866 și în 1946, iar de aici am tras concluzia că la fiecare 80 de ani se adună destul de mult gaz pe pitica albă și se produce deflagrația.

În mod normal următorul eveniment ar veni în 2026, dar ceva s-a întâmplat și credem că s-ar putea produce mai devreme: acum un an sistemul a scăzut puțin în strălucire, la fel cum a făcut cu un an înainte de erupția din 1946.

Dacă se repetă scenariul de atunci, noua erupție s-ar putea produce anul acesta. Acesta este ceva-ul.

Cu ochii pe cer

Tot ce trebuie să facem este să ne uităm din când în când în constelația Corona Borealis , în locul indicat în hărțile de mai sus, până când apare o stea.

Anul acesta ni se pregătește o explozie nucleară. Să sperăm că doar pe cer.