Vine!

Chiar acum vine o cometă înspre noi, dar, din fericire pentru ea, nu se va ciocni cu Pământul.

De undeva din întunecimea spațiului, de acolo de unde Soarele se vede ca o simplă stea strălucitoare, o bucată de gheață murdară a fost mișcată de pe traiectoria ei și a luat-o înspre noi.

Nu știm când s-a întâmplat acest lucru, dar sigur acum minim câteva sute de mii de ani, răstimp în care oamenii au trecut de la bâtă la aplicații, mai puțin în Crângași unde le au pe amândouă.

Cometa a fost descoperită la începutului lui 2023, pe când era departe de noi, și a primit numele de C/2023 A3 (Tsuchinshan–ATLAS). Era la 1 miliard de km când a fost descoperită, iar de atunci este observată mai mereu, dintr-un motiv simplu: are potențalul să devină foarte strălucitoare.

Nu știm cât de strălucitoare va deveni, dar bănuim, pentru că putem calcula strălucire cometei. Orice obiect devine mai strălucitor pe măsură ce se apropie de Pământ și de Soare, dar la comete avem în plus coada, care contribuie la strălucirea totală. Coada este compusă din praful care pleacă de pe cometă, noi nu știm cât și cum va pleca, drept pentru care nu putem calcula o strălucire precisă.

Chiar și cu toate aceste incertitudini, pare că C/2023 A3 va putea fi văzută cu ochiul liber în luna octombrie, după ce trece de Soare.

Imagini ale cometei

Iată mai jos cum a evoluat cometa în ultimele 14 luni, în imaginile luate de mine, cu scopul de a documenta apariția cometei, care va fi unică în cariera ei de cometă. După ce va trece pe la Soare, nu se va mai întoarce niciodată la acesta și nici la noi.

MARTIE 2023

Pe 3 martie 2023 cometa se afla un miliard de kilometri depărtare. Se vedea ca un simplu punct luminos, ceea ce înseamnă că nu avea activitate. O cometă fără activitate cometară, dar la ce te poți aștepta de la un obiect aflat la 1000 de milioane de km de Soare.

IULIE 2023

După patru luni am obsevat-o din nou și se vedea difuză, semn că începuse să elibereze gaz. Se afla cu un 100 de milioane de km mai aproape decât în martie.

FEBRUARIE 2024

În februarie 2024 cometa se afla la 570 de milioane km de Pământ. Se vedea ca o mică pată de la care pleca o coadă scurtă înspre nord-vest. Cometa nu se vede deloc spectactulos, dar are activitate, ceea ce este impresionant pentru depărtarea mare la care se afla.

MARTIE 2024

Am revenit la ea după o lună și am remarcat că era un pic mai strălucitoare, iar coada era și ea un pic mai lungă. Se afla la 380 milioane km de Pământ.

APRILIE 2024

În aprilie aspectul s-a schimbat în bine. Cometa era de cel puțin șase ori mai srălucitoare, iar coada se făcuse de patru ori mai lungă decât în martie. Era și cu 80 de milioane de km mai aproape de noi decât în luna precedentă.

10 mai 2024

Imaginea luată pe 10 mai arată potențialul acestei comete. Se afla la 412 milioane km de noi, undeva pe la marginea interioară a centurii de asteroizi, și arăta perfect.

Coama, regiunea din jurul nucleului, era foarte strălucitoare și mult mai mare decât în martie, iar coada devenise complexă și destul de lungă.

Momentan (mai 2024) cometa se vede doar prin telescop, dar de la sfârșitul lui august ar trebui să înceapă să fie vizibilă prin binoclu. Dacă strălucirea ei crește constant, va deveni vizibilă cu ochiul liber de la începutul lui septembrie și va rămâne așa până la începutului lui noiembrie.

Nu o lua de bună. Strălucirea cometelor este imprevizibilă. Poți reveni pe site-ul meu pentru informații sau poți intra pe http://astro.vanbuitenen.nl/comet/2023A3, unde poți veda cum se compară observațiile cu teoria.

Cer senin!


Leave a comment