Rezumat: Undeva la doar 70.009.000.000.000 km de noi se află o pitică nebrună, adică un obiect care nu este nici stea, nici planetă.

Întodeauna ne-am întrebat ce fel de obiecte am întâlni după ce străbatem spațiul întunecat dintre stele, și chiar am aflat.
Stele și planete
În primul rând am întâlni stele, obiecte incandescente care funcționează ca Soarele, de toate mărimile și temperaturile, aflate în toate stadiile de evoluție: la facultate, în șomaj și la pensie.
Am mai găsi și planete, obiecte care de obicei sunt sateliți ai stelelor și nu au fuziune nucleară în interior, adică nu sunt foarte fierbinți.
Cea mai apropiată stea de noi face parte dintr-un sistem cu trei stele și o planetă (Proxima Centauri – alfa Centauri AB), se află la 4,2 ani lumină de noi, dar nu acesta este subiectul de azi.
Al șaptelea obiect
Al șaptelea obiect ca depărtare de Soare este un astru căruia nu știm cum să-i spunem.
Avem un nume de catalog pentru el WISE J085510.83−071442.5, ceea ce arată că este un obiect rece, care se vede doar în infraroșu (WISE a fost un telescop spațial care a cartografiat cerul în infraroșu).
Astrul acesta se află la 7,4 ani-lumină depărtare de noi, sau la 70.009.000.000.000 km, dacă vrei să vezi cât ai face cu mașina până acolo. De la noi se vede pe cer în direcția constelației Hydra pe care o vezi bine toamna, iarna și primăvara, cel mai bine iarna.
Nu este planetă, pentru că prezintă în atmosfera lui elemente chimice de stea, dar nu e nici stea pentru că este prea rece.
Recent, a fost observat cu cel mai bun telescop sensibil la infaroșu, telescopul spațial James Webb, și după ce s-a aflat ce fel de lumină emite cel mai bine, s-a determinat și temperatura la suprafață, care este undeva între -13 și +12°C.
Avem de-a face cu un obiect foarte rece, care nu emite deloc lumină la care este sensibil ochiul uman. Dacă l-am avea pe cer și ne-am uita înspre el, am vedea o mare pată neagră!
Este ceva între, o pitică brună, o stea care are în interior o temperatură la limita de sus a începerii fuziunii nucleare.
WISE J085510.83−071442.5 este o stea ratată sau o planetă prea reușită. Fie este cea mai rece pitică brună, fie este o planetă care a fost aruncată din sistemul ei și acum rătăcește singură prin spațiu.
Obiectul este una din cele mai reci pitice brune, o pitică nebrună, cum îi spun eu.
