Atunci când te uiți la o stea prin telescop vezi doar lumina ei, nu astrul în sine. Steaua e prea departe ca să conteze că ai apropiat-o de câteva zeci sau sute de ori prin micul tău telescop pus pe iarbă sau într-o cupolă.

Mulți oameni nu știu asta și pleacă dezamăgiți după ce se uită la stele prin telescop. Problema cu stelele este că sunt prea mici pentru distanța la care se află. De exemplu, dacă sunt în București și vreau să văd bine o muscă, pot să iau care este departe, la Cluj-Napoca, și să o aduc mai aproape la Ploiești. Musca este cu mult mai aproape decât era, dar tot nu se vede pentru că este prea mică pentru distanța la care este Ploieștiul.

La fel este și cu stele. Chiar dacă au diametre de milioane sau zeci de milioane de km, până la ele sunt sute de mii sau milioane de miliarde km. Chiar dacă le apropii de 100x sau mai mult, rămân niște puncte luminoase.

Aceasta este situația pentru oamenii normali, nu însă și pentru cei de la Center for High Angular Resolution Astronomy sau Atacama Large Millimeter/submillimeter Array, unde se folosește lumina captată de la mai multe telescoape pentru a se reconstitui imaginea unei stele.

Cum se poate așa ceva? Varianta foarte simplificată este următoarea: se observă stelele prin mai multe telescoape și se înregistrează precis momentul când lumina ajunge la fiecare telescop. Pentru că telescoapele sunt la depărtări mari unul de altul, la fiecare ajunge lumina emisă de stea în alt moment și de altă parte a ei. După ce avem observații de la fiecare telescop trebuie să corelezi semnalele de la stea, adică să le pui în fază, adică să le aranjezi în funcție de momentul când au ajuns la Pământ.

În felul acesta, pentru că fiecare telescop primește lumină de la altă parte din stea, poți să reconstitui imaginea stelei. După cum vezi este foarte complicat, costă foarte mulți bani și ai nevoie și de multe telescoape, drept pentru care noi românii nu o sa facem vreodată asta.

Pentru mai multe detalii îți recomand manualul de interferometrie stelară de la ESO (https://www.eso.org/sci/facilities/paranal/telescopes/vlti/tuto/tutorial_introduction_to_stellar_interf.pdf). De citit seara, înainte de somn.

S-au observat câteva stele, toate de la gigante în sus, printre care steaua Polară, RW Cephei sau R Doradus, care au ceva în comun: de aproape arată mai urât decât de departe, la fel cum o pădure este frumoasă de departe, dar când te apropii vezi multe ambalaje și șervețele mototolite aruncate printre frunze și copaci.

Toate stelele observate au granulație, celule de convecție care se ridică din interior cu gaz fierbinte și se disipă după ce gazul se răcește. Și Soarele are așa ceva, dar la nivel mai mic.

O stea, RW Cephei, zici că e în colțuri pentru că amestecat cu gazul de pe ea se află și praf, care este mai întunecat.

Trei-patru stele deja au fost observate. Mai sunt câteva sute de miliarde de cercetat.