2025 – anul eclipselor ratate

În 2025 se produc două eclipse de Soare și două de Lună. Din țara noastră aproape că se văd trei dintre ele.

Anul astronomic 2025 începe de abia în primăvară, când se produce o eclipsă de Lună vizibilă mai deloc.

Eclipsa se produce pe 14 martie 2025, la ora 5 57 dimineața, și se termină după 50 de minute, când Luna apune.

Nici nu cred că o să apucăm să vedem când Luna începe să intre în penumbra Pământului pentru că la acea oră se va afla foarte jos față de orizont, ca și cum ai sta în fața unui bloc și ai privi înspre ușa de la intrare.

Tocmai ce ai citit o poveste tristă și scurtă precum eclipsa din ea, dar nu dispera pentru că mai avem eclipse de ratat.

Pe 29 martie se produce o eclipsă de Soare, care aproape se va vedea dintr-o bucată de țară.

În timpul unei asemenea eclipse Luna trece peste Soare, iar noi Românii vom fi binecuvântați cu aproape 1% de acoperire a discului zeului Soare de către bătrâna Lună.

Da, cine se află în partea bună de țară se va putea delecta cu 1% dintr-o eclipsă de Soare!

Pe 7 septembrie Luna intră iar în umbra Pământului, dar ne va arăta ceva de abia la mijlocul eclipsei, când răsare.

Luna va răsări când se află deja în umbră și se va ridica pe cer în timp ce va fi eclipsată de tot, așa că măcar prindem maximul.

Pentru orășeni maximul va însemna o Lună roșie ca focul, situată în spatele unor oameni supărați foc.

Nu trebuie să te superi că nu vei vedea aceste eclipse pentru sunt doar câteva din cele câteva sute care nu se văd din România.

One comment

Leave a comment