Eclipsa de Soare din 29 martie 2025

Ai auzit că pe 29 martie se produce o eclipsă de Soare și vrei să o vezi?

Află că este una parțială și că de la noi din țară se va vedea ridicol de puțin.

În primul rând, se va vedea doar din partea de vest și de nord-vest a țării, cel mai bine fiind în nord-vest.

Printre orașele din care se va vedea se numără Timișoara, Arad, Cluj-Napoca, Satu Mare și Oradea, așa că trebuie să te afli prin zonele respective pentru a putea vedea fenomenul.

În al doilea rând, chiar și de acolo, eclipsa aproape că nu se va vedea. Atunci când se produce o eclipsă de Soare, Luna acoperă Soarele, cu cât mai mult cu atât mai bine, numai că la eclipsa de pe 29 martie acoperirea va fi foarte mică.

Din zona din care se vede cel mai bine, Satu Mare, Soarele va fi acoperit în proporție de 0,84%, adică foarte puțin, aproape insesizabil.

Tot de acolo, durata fenomenul va fi de 39 de minute, ceea ce înseamnă că din celelalte zone din care se vede va dura și mai puțin. Spre exemplu, la Cluj-Napoca, Soarele va fi acoperit în proporție de 0,02%, iar eclipsa va dura 12 minute!

Iată când se vede eclipsa:

Singurul avantaj al acestui fenomen este că se întâmpla la ora 13. Oricine vrea să o vadă și lucrează sâmbăta, se poate învoi de la șef, cu motivul că se produce o eclipsă, iar eclipsele sunt rare. Dacă ești în Cluj și te învoiești, 12 minute vezi eclipsa, restul zilei stai acasă!

One comment

  1. […] 4. O eclipsă parțială de Soare care va avea loc în 29 martie va fi vizibilă și din partea de nord-vest a României începând cu ora 13:00. Eclipsa se va vedea cel mai bine din Satu Mare, acolo unde Soarele va fi acoperit în proporție de 0,84%, ceea ce înseamnă că în practică eclipsa va fi aproape insesizabilă. (Adrian Șonka) […]

Leave a comment