Iulie este luna când seara, înspre orizontul sudic se observă steaua Antares din constelația Scorpius.
Culoarea roșie a stelei i-a inspirat pe astronomii antici să ii dea numele de „rivalul lui Ares (Marte)” adică Antares. Steaua nu se ridică mult deasupra orizontului, dar se vede ușor. Scorpius are forma literei S, se continuă înspre est cu Sagittarius și înspre vest cu Libra.
Înspre sud-vest se află steaua Spica din Virgo. Deasupra lui Spica se afla Arcturus din Bootes iar la vest de aceasta găsim o constelație compusă din stele slabe ca strălucire, Coma Berenices. Acolo se află mii de galaxii situate la 60 de milioane de ani lumină depărtare de Soare.
Tot în Coma Berenices întalnim un roi stelar observabil prin binocluri. Conține aproximativ 20 de stele și se află la sud de steaua gamma din constelație.
Și mai înspre vest întâlnim constelația Leo, a cărei coadă rămâne deasupra orizontului până la miezul nopții.
Înspre nord-vest se află Ursa Major, cunoscută la noi după numele de Carul Mare. Carul este compus din șapte stele, aflate toate sus pe cer, în spațiul dintre orizont și zenit.
Înspre nord găsim Ursa Mică și steaua Polară care indică nordul ceresc. Între cele două constelații se află coada Dragonului (constelația Draco). Aceasta șerpuiește printre stele, ajungând undeva deasupra stelei Vega din constelația Lyra.
Vega se apropie apropie din ce în ce mai mult de zenit. Este însoțită de stelele Deneb (la nord-est, stânga-jos) și de Altair (la sud-est, dreapta-jos). Împreună formează triunghiul de vară.
Dinspre est răsare Pegasus și, la scurt timp după miezul noptii, Pisces.
