Programată pentru lansare la începutul lui februarie, misiunea cu echipaj uman spre lună (Artemis II), a fost amânată pentru începutul lui martie și mulți oameni s-au întrebat de ce în martie și nu într-o zi mai apropiată.
Dacă ceva nu merge, de ce nu poți pleca la câteva zile după reparație? Este o întrebare normală, simplă, care însă are un răspuns complicat, numai bun pentru o zi relaxantă, de serviciu.
Iată de ce nu putem merge oricând vrem noi pe Lună.
Orbita Lunii
În primul rând, nu se poate pleca de pe Pământ la Lună la orice oră vrei pentru că orbita Lunii este înclinată față de cea a planetei noastre.
Dacă pleci la ora nepotrivită, în loc să te întâlnești cu Luna vei ajunge mai sus sau mai jos față de ea.
Orbita ei este înclinată cu 5 grade, iar lansarea trebuie să se facă atunci când locul de lansare (Kennedy Space Center) se intersectează cu orbita Lunii.
Asta se întâmplă de două ori pe zi, la ore fixe, pentru că Pământul se rotește în 23h 56m 4s. Doar în aceste două momente locul de lansare ajunge în planul orbitei lunare, iar o rachetă va fi lansată fix spre orbita lunii.
Se poate pleca și mai devreme sau mai târziu, dar mereu în preajma momentului intersecției respective. Se pot face manevre pe drum, adică sonda poate fi mișcată de motoarele de rachetă, dar asta consumă combustibil și se preferă să nu.

Iluminarea
Modulul Orion, cel în care se află astronauții, funcționează cu panouri solare, drept pentru care trebuie să fie iluminat de Soare. Cei de la NASA au decis ca modulul să nu rămână niciodată în întuneric mai mult de 90 de minute.
Iluminarea în vecinătatea Pământului contează și ea, dar devine și mai importantă atunci când se ajunge la Lună.
Astronauții vor înconjura Luna și vor petrece aproximativ 45 de minute în partea nevăzută a Lunii, preferându-se ca aceste minute să fie petrecute când acolo este lumină.
Din acest motiv este nevoie ca faza Lunii văzută de pe Pământ să fie cât mai apropiată de Lună Nouă, când fața vizibilă a Lunii nu primește lumină de la Soare, dar cea opusă este iluminată.
Din această cauză lansarea se poate face doar când Luna are o anumită poziție pe orbită, ținând cont că astronauții vor ajunge la Lună la 5 zile după lansare.

Uneori se mai ține cont și de condițiile de iluminat în momentul când astronauții vor ajunge pe Pământ. Se preferă ca atunci să fie zi, nu noapte, pentru că așa pot fi găsiți mai ușor de vasele care îi vor căuta în ocean.
Atunci când iei în considerare toate aceste condiții, rămâi doar cu 4-5 zile de lansare în fiecare lună calendaristică, iar în fiecare zi din cele 4-5 zile ai o posibilitate de lansare.
Cam atât. Să revenim la programul normal. Cine și-a mai făcut caricatură cu chatgpt?