În timp ce atenția oamenilor este îndreptată înspre un non-eveniment, în întunericul spațiului o sondă spațială va fi pusă să facă ce nu a mai făcut niciuna până acum: să devină satelit artificial al planetei Mercur.  Se va întâmpla pe 18 martie și de atunci timp de minim un am vom putea studia planeta de aproape.

Studierea planetei este o activitate plăcută și importantă: este singura ca nu a fost cartografiată complet. Vom vedea imagini de aproape, cu bolovani „prăjiți” ziua la 400 C și congelați noaptea -180 C. Vom afla cât de „atmosferă” este atmosfera planetei și unde se află vulcanii mercurieni. Ce mai, vom afla foarte multe.

Să ajungi la Mercur nu e ușor, mai ales dacă dorești să devii și satelit. Pentru ca să ajungi de la Pământ mai aproape de Soare trebuie să încetinești. Este cam greu pentru că pleci de pe Terra cu minim viteza planetei. Pentru a fi încetinită, sonda trebuie lansată în direcție opusă sensului de mișcare al planetei noaste. Astfel se va apropia de Soare. Dar, pentru a putea prinde planeta țintă, sonda trebuie accelerată. După ce te chinui să o încetinești va trebui să o accelerezi…

Dar să accelerezi o sondă spațială nu e ușor pentru că (în cazul planetei Mercur) îți trebuie atât de mult combustibil încât sonda ar deveni enormă și lansarea ar costa cât minim o zi din războiul din Irak…

Metoda folosită este „asistarea gravitațională”, adică folosirea „vitezelor” planetelor pentru accelerare. Dacă sonda trece  într-un anumit mod pe lângă o planetă, va împrumuta din „momentul” planetei și va câștiga viteză. Sonda accelerează, planeta încetinește, dar totul este în beneficiul sondei pentru că planeta nu va simți lipsa.

În cazul sondei MESSENGER a fost nevoie de șase asistări gravitaționale: Pământ în aug 2005, Venus în oct 2006 și iun 2007, Mercur în ian și oct 2008 și sept 2009. Gândiți-va: de la lansare au trecut șapte ani, iar sonda a survolat de trei ori planeta țintă!

Oricum pe 18 martie vom sta cu sufletul la gură, nu pentru că se apropie Luna de noi ci MESSENGER de Mercur.