Toate stelele mor iar când se duc o fac cu stil, arătând celor care observă că Universul este mai frumos decât îți poți imagina.

Stelele foarte mici se răcesc pur și simplu în frigul spațiului dar acestea nu prea au fost stele de la început. Stelele foarte masive colapsează micșorând nucleul atât de mult încât îl poți băga în buzunar. Stelele ca Soarele se îmbracă într-o mantie luminoasă în care fiecare element chimic emite o altfel lumină.

Stelele ca Soarele, în faza muribundă, produc „nebuloase planetare”, gogoși în care miezul este nucleul stelei iar coca atmosfera ei. Nebuloasele planetare nu sunt veșnice și trebuie să ne simțim onorați ori de câte ori vedem un asemenea obiect. Mantia luminoasă, de fapt gaz fluorescent aprins de radiația ultravioletă a nucleului (ca în banalul neon de deasupra capului vostru), se îndepărteaza mereu de acesta până când nu va mai emite lumină. Totul durează aproximaiv 10.000 de ani, timp în care ne putem delecta cu câteva mii de nebuloase planetare în Galaxie.

Niciunul din obiectele de mai jos nu va mai exista peste 10.000 de ani. Suntem poate singurii din Galaxie care le văd. Sunteți poate singurii de pe o rază de 5 km din jurul vostru care le văd.

Imaginați-vă ce vor simți  extratereștri care vor observa prin telescoapele lor frumoasa moarte a Soarelui.