Recent, în Franța, s-a desfășurat o conferință despre noile descoperiri în sistemul solar. Zeci de astronomi s-au întâlnit să prezinte unul altuia dar și publicului rezultatele din ultimul an.

Cunoaștem mai multe despre planete, lucruri subtile sau de importanță majoră. Am urmărit câteva din prezentări și voi sumariza în 2-3 posturi ce am aflat.

1. Ozon în atmosfera planetei Venus

Venus este a treia planetă a cărei atmosferă conține ozon. Descoperirea s-a făcut cu ajutorul sondei Venus Express aflată la Venus din noiembrie 2005. Astronomii au observat cum dispar stelele în spatele planetei și din variația luminii acestora au descoperit (pe partea unde este noapte) ozon în  atmosferă. Ozonul (O₃) este întâlnit și în atmosfera planetei noastre, existând un strat între 15 și 50 km altitudine, unde absoarbe lumina ultravioletă emisă de Soare. Cum lumina ultravioletă nu este prea prietenoasă cu viața,  putem considera că stratul de ozon este foarte util. Pe Venus însă nu are pe cine să protejeze pentru că la suprafață sunt 460° C și nici urmă de viață vegetală sau animală.

Ozonul din atmosfera venusiană nu este dispus într-un strat atmosferic ci se află doar în anumite locuri, în special în partea unde este noapte dar nu în zona din atmosferă opusă Soarelui (punctul antisolar). „Salutăm” aici știrile din ziare care nu au prezentat cum trebuie informațiile afirmând ca s-a descoperit „un strat de ozon pe Venus”.

S-a descoperit că vulcanii de pe Venus au fost activi în trecutul apropiat prin compararea zonelor mai calde cu imaginile radar ale sondei Magellan din 1994. Cum locurile mai fierbinți se potrivesc cu pozițiile vulcanilor din imagini, s-a tras concluzia că aceștia sunt  încă fierbinți de la erupțiile trecute.

2. Noi detalii despre formarea planetei Uranus.

Axa de rotație a planetei Uranus este înclinată la 90°, planeta rostogolindu-se pe orbită. Acest lucru a fost explicat prin ciocnirea cu o planetă cu masa de minim două mase terestre iar mult timp explicația a fost de ajuns. Câțiva astronomi au încercat să afle mai multe despre coliziune și au determinat ceva interesant. Sateliții planetei se rotesc în planul ecutorial, pe orbite înclinate la fel ca axa de rotație, iar simulările lor arată că dacă planeta s-ar fi ciocnit cât timp ar fi avut sateliți orbitele acestora nu s-ar fi modificat.  Uranus ar fi trebuit să aibă stateliți care s-ar fi rotit de la pol la pol.

Reiese că planeta a fost lovită pe vremea când sateliții săi erau in formare iar discul de materie s-a înclinat odată cu aceasta. Simulările arată ca o singură ciocnire nu ar fi înclinat destul discul de materie, fiind nevoie de minim două ciocniri. Apare o nouă direcție în formarea sistemului solar, în care protoplanetele îndepărtate (Uranus și Neptun) au suferit ciocniri repetate cu obiecte aproape la fel de mari. Ca de  obicei în astronomie, creația este violentă.

3. Mercur

Astronomii au prezentat rezultatele știițifice obținute într-o zi solară de observații ale sondei MESSENGER. Cum o zi solară pe Mercur durează doi ani mercurieni  s-a putut studia întreaga planetă.

În primul rând s-a cartografiat 99% din suprafața planetei cu o rezoluție de 250 m/pixel. Au rămas câteva goluri care vor fi umplute  în următorul an. De acum încolo se vor lua numai imagini de înaltă rezoluție pentru studiul diferitelor forme de relief.

Câmpiile din emisfera nordică se află 2,2 km sub nivelul mediu iar cel  mai înalte piscuri la ~7 km, diferența de înălțime fiind de 9,6 km. Munții mercurieni sunt mai puțin înalți decât cei selenari pentru că gravitația este mai mare.

Axa câmpului magnetic al planetei, generat prin rotația nucleului, este deplasată cu 20% față de centrul planetei, fiind de 3,5 ori mai intens la polul nord față de polul sud. În consecință, emisfera sudică trebuie să fie bombardată mai intens de particulele subatomice emise de Soare și coloratura ar trebui să fie alta.

Stratul lavă solidificată existent în anumite regiuni are o grosime de 2 km. Dacă ați văzut cât de înaltă este Casa Poporului (86 m), imaginați-vă că stratul de lavă de pe Mercur este de 23 de ori mai înalt!

Urmează noi descoperiri la Vesta, zăpada de pe Enceladus și altele.