Îi urăm bun venit satelitului saturnian Dione în lumea obiectelor cosmice cu atmosferă.

Pardon: cu atmosferă și nu prea.

Atmosfera unei planete este compusă din atomi și molecule ținute în loc de forța de atracție. „În loc” este mult spus pentru că particulele care fac parte din atmosferă se mișcă, dar nu cu viteze atât de mari încât să scape de forța de atracție.

Simțim atmosfera când scoatem capul pe geam în timp ce mergem cu mașina/autobuzul/tramvaiul sau când bate vântul. Pământul, Venus, Marte și planetele joviene sunt mândrele posesoare de atmosfere, împreună cu satelitul Titan.

Dacă vă veți uita pe o listă de obiecte cu și fără atmosferă din sistemul solar, veți vedea că sateliții mici nu au așa ceva. Motivul este simplu: forța de atracție a lor este atât de mică încât orice atom în mișcare scapă și pleacă în spațiu.

Dar unele corpuri au permanent atomi și molecule de gaz care pleacă de pe suprafață în spațiu, motiv pentru care spunem că au o „exosferă”. Dacă poți detecta particulele respective vei vedea că mereu există o atmosferă acolo, ce-i drept super-rarefiată, precum ciobanii la Monte Carlo.

Mercur și Luna au o exosferă compusă din atomi de hidrogen, heliu, sodiu și potasiu, eliberați de suprafață la ciocnirea fotonilor emiși de Soare. Sunt atât de puține particule în exosfera mercuriană încât dacă le comprimi le poți introduce pe toate într-un șifonier.

Satelitul jovian Europa este înconjurat de o peliculă subțire de atomi de oxigen, exosferă alimentată în premanență de ciocnirile fotonilor cu suprafața bogată în apă. Ganimede, cel mai mare satelit al lui Jupiter are exosferă și la fel Io, una bogată în dioxid de sulf.

La Saturn găsim pe Rhea cu o exosferă asemănătoare cu cea a lui Europa și pe mai nou-venitul satelit Dione (nou-venit pe lista cu exosfere și nu la Saturn).