Fiecare cu ale lui. Dacă te pasionează astronomia vei vedea că lunile iunie și iulie nu sunt cele mai prietenoase cu noaptea.

Din cauză că Soarele stă mult pe cer, vom avea cele mai scurte nopți.
Luna iunie este un coșmar: la 5 dimineața este zi iar noapte se face pe la 22. Cel mai târziu apus de Soare se produce în jurul datei de 26 iunie, când astrul zilei devine aproape astrul nopții. Acesta apune la ora 21:21 în nordul țării, 21:13 în centru și 21:05 în sud.
Pentru că noaptea nu vine imediat după apusul Soarelui, mai avem de așteptat până când se întunecă complet. Crepusculul (perioada de când apune Soarele până când se face noapte) durează supărător de mult vara: o oră jumătate în sud, o oră și 40 de minute în centru și două ore în nordul țării.
În sudul țării se face noapte compet la 23:27. În centru la 23:50 și în nord la 00:28. Noaptea pentru cei situați între centrul și nordul țării începe la miezul nopții!
Se spune că pe 21 iunie, la solstițiul de vară, se produce ziua cea mai lungă dar la fel de corect este să spunem că avem cea mai scurtă noapte. De fapt durata nopții se menține neschimbată timp de câteva zile, așa că avem aceste extreme timp de câteva zile.
Cele mai lungi scurte nopți se produc în sudul țării. Acolo noaptea durează 8 ore 33 minute între 18 și 23 iunie. În nordul țării se vor produce cele mai scurte nopți, între 18 și 23 iunie durata lor fiind de numai 8 ore 0 minute și câteva zeci de secunde.
Oricum am lua-o, luna iunie nu este foarte prietenoasă cu astronomia.
Aveți și pe cine să dați vina: pe înclinarea axei terestre care face ca emisferele globului să fie îndreptate înspre Soare mai mult sau mai puțin. Un alt vinovat ar fi locul în care trăiți, latitudinea de 45°.
Cum (încă) nu putem alege planeta pe care locuim, tot ce putem face este să modificăm locul de reședință: dacă vă plac nopțile lungi vara mergeți înspre sud iar iarna înspre nord.
Reblogged this on kannaary.
dar ce zici de scandinavi care o sa mai aiba noapte doar peste cateva saptamani?
Reblogged this on Șonka Adrian – pagina de astronomie and commented:
Adevarat acum doi ani. La fel si acum.