Asteroidul care a descoperit Pământul

Nu mică ne-a fost mirarea când pe 15 februarie un asteroid a intrat în atmosfera terestră unde, din fericire, s-a și dezintegrat. Nu mică i-a fost și lui mirarea când, în loc de spațiul cosmic, prin care se deplasa de miliarde de ani, a întâlnit o regiune mai densă: atmosfera unei planete.

Meteoroidul de la Chelyabinsk adus pe arena națională. Foto arena națională: Peisagistul pe Panoramio
Meteoroidul de la Chelyabinsk adus pe arena națională. Foto arena națională: Peisagistul pe Panoramio

Tot e bine că nu a întâlnit direct un om: ar fi fost ultima privire a amândurora.

Trecând la lucruri serioase, acum câteva săptămîni a avut loc o conferințe despre apărarea planetei de asteroizi, de unde am aflat mai multe despre asteroidul de la Celiabinsk.

Mărimea obiectului

În primul rând am aflat că obiectul a fost cam mic și ar trebui să îi spunem „meteoroid” și nu „asteroid”. Mărimea obiectului a fost determinată indirect, după strălucirea în momentul dezintegrării și perturbațiile produse în atmosferă. Strălucirea bolidului luminos (obținută de pe numeroasele filme ale fenomenului) ne spune că avem de-a face cu un obiect de aproximativ 17 metri, care la frecarea cu atmosfera s-a dezintegrat în mii și mii de fragmente.

În timpul petrecut în spațiu obiectul a suferit impacturi cu alte corpuri cosmice, care au produs fisuri interne și externe, ceea ce i-a fost fatal. La intrarea în atmosferă, cu viteza de aprox. 18 km/s, aerul efectiv s-a aprins, devenind plasmă și emițând lumină. Aerul fierbinte aflat la contactul cu obiectul a vaporizat suprafața, inducând forțe care au dus la dezintegrarea violentă a acestuia în fragmente mai mici.

Mărirea bruscă a volumului corpului a pus aerul în mișcare, o undă sonoră (care a ajuns la sol după câteva minute) propagându-se radial cu viteza sunetului.

Dezintegrarea a fost detectată de stațiile seimice din zonă dar și de stațiile CTBTO, special amenajate pentru a detecta testele nucleare. În total 17 stații de monitorizare, din Groenlanda până în Antarctica, au înregistrat unda sonoră, calculându-se astfel și energia degajată, de aproximativ 400 kilotone (de aproape 30 de ori mai intensă decât bomba de la Hiroshima).

Dâra de praf meteoric. Foto în infraroșu: satelitul MTSAT2.
Dâra de praf meteoric. Foto în infraroșu: satelitul MTSAT2.

Și din spațiu s-a putut vedea fenomenul, detectându-se radiația termică (infraroșu) produsă la dezintegrare dar și resturile meteoroidului. Cea mai mare parte a obiectul s-a fragmentat în particule foarte mici (sub milimetrice), praf meteoric, fiind fost purtate de curenții atmosferici înspre vest. După câteva zile s-au observat apusuri de Soare foarte luminoase și roșii, efect atmosferic produs de împrăștierea luminii de către praful meteoric (sau de cenușa vulcanică). Un asemenea fenomen se observă în mod curent după erupțiile vulcanice și s-a observat și în iunie 1908 după fenomenul Tunguska.

Traiectoria obiectului

O întrebare bună: de unde a venit meteoroidul? Răspuns: evident, din spațiu.

Pentru că obiectul nu a fost descoperit înainte să intre în atmosferă, traiectoria sa a fost calculată după poziția lui pe cer. Iar poziția lui pe cer a fost determinată folosind umbrele pe care le lăsau obiecte iluminate de strălucitorul bolid. Lungimea umbrei îți dă înălțimea obiectului deasupra orizontului iar direcția ei, poziția față de punctele cardinale. Astfel se obțin pozițiile pe cer, într-un sistem de coordonate folosit în astronomie: coordonate orizontale, adică înălțimea deasupra orizontului și azimutul. Pentru că obiectul se mișca, umbrele își schimbau lungimea și direcția, în sens contrar deplasării și astfel s-a obținut traiectoria pe cer. Cunoscându-se precis locul observației și momentele în timp când umbrele aveau o anumită formă, s-a putut calcula înălțimea obiectului deasupra solului și față de centrul Pământului. Știind aceste poziții și cunoscând poziția Pământului în sistemul solar la acel moment s-a obținut poziția în sistemul solar a meteoroidului. De aici pare simplu: cunoscând poziția în sistemul solar la câteva momente în timp, se poate obține orbita în jurul Soarelui.

Meteoroidul de la Chelyabinsk - traiectorii calculate. Animație bazată pe  calcule ale Instituto de Fisica, Universidad de Antioquia
Meteoroidul de la Chelyabinsk – traiectorii calculate. Animație bazată pe calcule ale Instituto de Fisica, Universidad de Antioquia

Din cele aproximativ 450 de filme câteva aveau înscripționate și momentele filmării, iar dintre acestea câteva conțineau și umbrele lăsate de stâlpi sau clădiri. Cele câteva filme au fost studiate de diferite persoane (a se citi speclialiști în domeniu), obținându-se câteva orbite. Avem mai multe rezultate, cu toate că nu difera foarte mult unul de altul. Ca date mă voi referi la cele publicate oficial de Uniunea Astronomică Internațională în circulara CBET 3423 pe 23 februarie 2013. Avem de-a face cu un mini-asteroid care se rotea în jurul Soarelui la fiecare 1,6 ani, ajungând cel mai departe în centura principală de asteroizi, la 350 de milioane de km. Orbita metoroidului se intersecta cu cea a Pământului într- singur loc, unde întâmplarea a făcut ca cele două obiecte să se afle în același moment (pe 15 februarie 2013). 1-0 pentru Pământ!

Intersant este faptul că în ultimii 30 de ani obiectul venea dinspre Soare ori de câte ori se apropia de Pământ, find practic inobservabil de la sol.

Orbita mini-asteroidului
Orbita mini-asteroidului

Un alt lucru interesant este că se estimează că ar mai exista aproximativ 9.000.000 de asemenea obiecte în sistemul solar, 99,99% din ele nedescoperite.

S-au recuperat zeci de fragmente printre care și unul aproape 2 kg, majoritatea de numai câțiva cm mărime. Pentru că obiectul a fost încetinit foarte mult de atmosfera terestră, fragmentele sale au căzut la sol fără a avea o viteză inițială: a plouat probabil cu pietre în anumite locuri. Analiza chimică a arătat că avem de-a face cu o compoziție normală de asteroid, tipică pentru meteoriții găsiți pe Terra. Nu e kriptonită, hamburger pietrificat sau o scrumieră de extraterestru.

Pagube la sol

Câțiva specialiști au organizat o expediție în regiune, întrebând cetățenii cea au văzut și căutând resturi din obiectul care a intrat în atmosferă.

Persoanele expuse fenomenului au simțit căldură, au văzut lumină puternică (super-bolidul a avut pentru o secundă strălucirea Soarelui) și au fost zdruncinați de aerul dislocat la dezintegrarea obiectului. O singură casă a fost lovită de un fragment mic și se pare că nimeni nu si-a folosit asigurarea CASCO.

Mai sunt și alte obiecte de acest tip, însă ochii posesorilor de bani se vor deschide numai în cazul unui impact. 

Surse ale informațiilor:

2 comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s