O dispariție de stea în noaptea de 29 spre 30 octombrie

Din păcate nu veți adormi devreme nici în noaptea de 29 spre 30 octombrie (joi spre vineri), motivul fiind simplu: o stea va sta în calea Lunii

Cu ochiul liber, sau prin binoclu (ori telescop), veți putea vedea cum o stea strălucitoare dispare în spatele Lunii. Acest fenomen, denumit „ocultație”, se va produce fix la miezul nopții de 30 octombrie, adică 29 spre 30.

Ocultația stelei Aldebaran
Ocultația stelei Aldebaran

Pentru a-l vedea trebuie să căutați Luna în jurul orei 23:30, când veți vedea că o stea strălucitoare se află în calea ei. Așteptați până la ora 23:50 și veți vedea cum steaua este din ce în ce mai aproape de marginea din stânga a Lunii, după care… va dispărea (la ora 23:58 pentru București).

Ați văzut o ocultație a Lunii cu o stea, care se întâmplă atunci când… Luna trece peste o stea.

Așteptați până la 1 si priviți iar Luna, dar în partea opusă locului de dispariție. Veți vedea cum la 1:09 steaua apare (pentru București).

Asta face Luna de obicei. Se mișcă printre stele și mai acoperă câte una.

Ora de dispariție și apariție a stelei este calculată pentru București. Pentru alte orașe găsiți orele mai jos.

Momentele de dispariție și apariție a stelei Aldebaran
Momentele de dispariție și apariție a stelei Aldebaran

 

Dacă nu este locul vostru de observații mai jos, priviți steaua și Luna la ora 23:50 și la un moment dat dispariția se va produce. Pentru a vedea apariția priviți marginea Lunii de la 1:05 și la un moment dat steaua va apărea.

Cer senin și La Mulți Ani!

One comment

  1. Buna ziua,

    As dori, daca se poate, sa scrieti, cand aveti un pic de timp, un articol despre miscarile Terrei in raport cu Soarele ( reolutia, precesia, nutatia, … ) si despre miscarile Soarelui in raport cu centrul Caii Lactee.
    Un articol de orientare, ca sa zic asa… 🙂

    O zi excelenta.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s