La planeta Mercur este greu de ajuns, în principal pentru că se rotește în jurul Soarelui mai repede decât Pământul. După lansarea de pe Pământ, care presupune o accelerare pentru a scăpa de gravitația acestuia, orice sondă spațială trebuie încetinită pentru a se îndrepta înspre Soare și accelerată până atinge viteza lui Mercur.

Diferența mari de viteză necesare nu permit obținerea acestora în timpul lansării de pe Pământ, soluția fiind reprezentată de „asistarea gravitațională”, adică accelerarea sau încetinirea sondei în urma apropierii de o planetă.

Ideea pare simplă însă este greu de aplicat atunci când te joci cu planetele:

1. planeta se deplasează într-o direcție;
2. sonda se apropie de planetă;
3. dacă trece prin spatele planetei, adică pe lângă emisfera opusă celei care se află în direcția de deplasare, viteza sondei crește;
4. dacă trece prin fațaă planetei, adică pe lângă emisfera care se află în direcția de deplasare, viteza sondei scade;

Pe 10 aprilie s-a întâmplat ce scrie la subpunctul 4, când sonda spațială BepiColombo trece la numai 12.677 km de Pământ pentru a pierde viteză. Apropierea minimă a avut loc pe 10 aprilie la ora 7:25, deci când citiți acest text deja s-a întâmplat. Apropierea nu s-a văzut din țara noastră, sonda fiind sub orizont, însă chiar și așa, nu a avut o strălucire care o făcea vizibilă cu ochiul liber.

Avem și amintiri ale trecerii, magneți pe frigiderul memoriei noastre.

O serie de imagini cu planeta noastră luate pe 10 aprilie, între 6 și 7 dimineața, ora României.

O secvență de imagini luate din 10 în 10 minute între 10 aprilie, ora 20, și 11 aprilie, ora 16. Pământul este în seceră și se micșorează pe măsură de sonda se îndepărtează de el (distanța crește de la 218.000 la 524.200km).