Apă în Clavius

Avem Luna, un corp care se rotește atât de lent în jurul axei încât o zi lumină durează 354 de ore. Tot acolo, ziua, temperatura trece de 100 grade Celsius. Este cald, dar o căldură nenaturală care nu este în jurul tău, ci vine de sus, de la Soare, și de jos, de la sol. Nefiind aer, un mediu care să se agite când răsare Soarele, pe Lună orice friptură va fi „în sânge”.

Călătorie de la Pământ la Clavius

Tot pe Lună, pentru că nu există aer, o bucată de apă înghețată se va comporta ciudat la răsăritul Soarelui. Aflată până atunci la temperaturi de sub zero grade, în starea stabilă pe care o au oamenii din stația de autobuz în diminețile de iarnă, deodată se va încălzi și va trece din solid în gaz.

Apa sublimează când se face cald pe corpurile fără atmosferă, ceea ce ar însemna că nu ar trebui să se găsească pe Lună, în zonele în care se face lumină.

Acum intră în scenă craterul Clavius, un crater între cratere, mare cât distanța București-Constanța. Este locuit de alte cratere, mari și mici, și se află la 900 de km de Polul Sud, în regiunea vizibilă de pe Pământ.

Clavius era un crater pe care doar observatorii de Lună îl știau, însă din octombrie 2020 este în mintea celor aproximativ 200 de oameni din România, interesați de astronomie. Motivul? S-a descoperit apă în el. Am aflat de descoperire în octombrie două zeci-două zeci, când s-au publicat rezultatele unor observații făcute din avionul astronomic SOFIA. Practic s-a găsit semnătura apei în crater, linia spectrală de șase microni, ca să fiu mai exact.

După cum am povestit mai sus, apa nu ar trebui să existe ziua, în vid, dar iată că… există. Dacă moleculele de apă s-ar afla prinse în roci, lumina ultravioletă a Soarelui le-ar găsi și le-ar rupe în atomii componenți, deci se găsesc într-un mediu diferit, nu în pietre.

Cei care au descoperit ce au descoperit lansează ideea că apa s-ar găsi în niște mici sfere de sticlă, un fel de mărgele, care se produc natural la impactul cu meteoriții. Sticla este compusă din nisip (siliciu și oxigen), iar la un impact acesta se încălzește și se răcește brusc, ceea ce duce la formarea sticlei. Sticla nu lasă să treacă ultravioletele, deci molecula de apă este în siguranță. Mai greu este să o ronțăi dacă ți se face sete.

Acum trebuie să ne gândim că dacă ne aflăm pe Lună și i se face sete câinelui, va trebui să îi dăm apă prinsă în mărgele.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s