Bine ai venit, du-te sănătos!

În ziua de 14 noiembrie 2020 toți cei de la sistemul ATLAS din Hawaii și-au meritat leafa, pentru că au descoperit un asteroid care a trecut pe lângă Pământ, iar sistemul ATLAS de asta există, ca să descopere asteroizi periculoși.

Asteroidul nu era cine știe ce: nici mare, nici mic (între 5 și 10 metri), nici frumos, nici urât, nici bogat, nici sărac. Cum era el nu conta, important fiind unde fusese cu 15 ore înainte: la doar 365 km depărtare de suprafața Pământului!

Ai citit bine: asteroidul s-a aflat foarte aproape de noi, mai aproape decât este Clujul de București.

Cum de s-a putut așa ceva?

Asteroidul era unul a cărui orbită se intersecta într-un loc cu cea a Pământului și a primit numele de „2020 VT4”. Se rotea în jurul Soarelui în 1,5 ani, trecând periodic prin locul acela, prin care trecea și orbita planetei noastre.

Până în noiembrie 2020, Pământul nu s-a aflat niciodată la întâlnire, dar în acea zi specială s-au întâlnit.

Asteroidul s-a apropiat din dreptul Soarelui, așa cum este mai rău pentru astronomi, pentru că nu a putut fi descoperit înainte de trecere. În momentul celei mai mici apropieri, 13 noiembrie, la ora 19:30, ora României, s-a aflat undeva deasupra Oceanului Pacific, la 365 km deasupra insulelor Pitcairn.

Dacă ar fi fost noapte și cineva care să se uite pe cer, asteroidul s-ar fi văzut cu ochiul liber, ca o stea care se deplasează rapid înspre est.

Trecerea asteroidului 2020 VT4 pe lângă Pământ. Animație realizată cu http://orbitsimulator.com/

Apropierea de Pământ a schimbat traiectoria asteroidului, dar orbita lui tot se apropie de cea a Pământului. De acum se va apropia anual de planeta noastră, dar nu la fel de aproape. Cel mai aproape va fi în anul 2052, la 3,6 milioane de km.

Îi urăm „să fie sănătos” lui 2020 VT4. Acum ne îndreptăm atenția înspre ceilalți 24.444 de asteroizi care se apropie de Pământ!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s