Bine ai venit cu privirea în nebuloasa Pelican, acolo unde se află un firișor de praf.
În afară de stele, în imagine vezi două feluri zone. Locuri cu lumină difuză, produsă de obicei de gaz și zone întunecate prin care nu trece lumina stelelor. Acestea sunt compuse din praf.
La fel ca și acasă, unde prin pereții compuși din praf cu lipici nu trece lumina (sper), nici în Cosmos nu trece lumina prin norii denși de praf. De asta unele zone sunt întunecate. Nu că lipsește ceva, ci că există.
Puțin mai sus de centrul imaginii, încercuit cu un pătrat, se vede un firișor de praf care se unduiește vizual printre stele, aparent mititel, dar imens în realitate.
Lungimea lui este de 19 000 de miliarde de kilometri, iar grosimea de doar 1300 de miliarde. Firișorul este o nimica toată în Univers, dar în spațiul solaro-danubiano-pontic este de două ori mai mare decât sistemul solar.