Sâmbăta de 16 martie din anul 2880 ar fi trebuit să fie o zi minunată pentru pământeni, când un asteroid de 1 km în diametru ar fi trebuit să cadă în ocean, în Golful Mexic.

Ar fi trebuit să privim toți cu uimire cum asteroidul ar fi intrat cu o viteză de 60.000 km/h în oceanul adânc de 4000 de metri, unde ar fi făcut o groapă adâncă de 5000 de metri și mare de 20 km.

Apa din locul de ciocnire ar fi fost împinsă sub formă de valuri înalte de 100 m și ar fi lovit coasta Americii după numai două ore. Totul din acea zonă ar fi fost ras de pe Pământ, mai ales că americanii nu au vile prea înalte.

Valuri înalte de 20 m ar fi ajuns și în Europa după 12 ore, destul de înalte pentru a inunda mulți kilometri de uscat.

Acesta ar fi fost ciocnirea asteroidul 1950 DA cu Pământul, în primăvara anului 2800, eveniment care din păcate nu se va mai întâmpla, pentru simplul motiv că asteroidul se încălzește de la Soare.

Da, este atât de simplu. Când asteroidul este bătut de lumina Soarelui suprafața lui se încălzește și emană în spațiu căldura. Simpla emanare de căldură funcționează ca un mini-motor de rachetă, iar în timp, traiectoria asteroidului se modifică.

Pentru că obiectul se încălzește mereu, va emite mereu și în fiecare moment orbita lui se va schimba. Nu se va schimba cu mult, dar efectele mici se acumulează în timp. Peste sute de ani orbita asteroidului va fi alta.

Acum s-a calculat precis cum se modifică orbita asteroidului, cum căldura emisă de el îi va strica orbita atât de mult încât nu se va mai ciocni în 2880 cu planeta noastră.

Ar fi putut fi ceva spectaculos, dar nu a fost să fie. Poate data viitoare.