În jurul Pământului se rotesc două stații spațiale. Una internațională, funcțională din 1998, și una chineză, nou nouță, din 2021.

Stația Spațială Internațională (ISS) este foarte cunoscută de către public, fiind destul de mediatizată, însă Tiangong, cealaltă, nu.
Amândouă sunt vizibile foarte ușor, fiind destul de strălucitoare când trec noaptea pe cer. Amândouă se mișcă pe la 400 km deasupra, ISS fiind mai sus decât Tiangong, dar nu cu mult, doar cu vreo 50 km.
Ca volum, ISS este de trei ori mai mare decât Tiangong.
Amândouă sunt relativ ușor de văzut, dacă știi când se văd și în ce direcție, dar dacă vrei să le fotografiezi prin telescop este mai greu. Pur și simplu trebuie să ai un telescop care se mișcă la fel de repede precum stațiile spațiale.
Apoi, ai două trei minute să iei imagini, timp în care orientarea stației se modifică, împreună cu depărtarea de tine. Stațiile sunt la cea mai mică distanță de omul care le observă doar când se află deasupra capului. Când se văd jos pe cer, la orizont, pot fi și la 2000 km depărtare, adică mici și puțin strălucitoare.
Și totuși, mulți oameni văd și fotografiază cele două stații spațiale, deci nu este foarte greu.
Cel mai recent am prins și eu stația Tiangong, în seara de 10 octombrie 2023. Filmul este mai jos. Stația se vede destul de bine, cu panourile solare, modulele în care stau cei trei taikonauți și chiar modulul automat Tianzhou, folosit pentru transportul de legume, merdenele și eugenii de la sol până la astronauți.

În filmul de mai jos, Tiangong s-a aflat cel mai aproape de mine la 505 km.
În filmul de mai jos, Tiangong s-a aflat cel mai aproape de mine la 505 km.
Cealaltă stație, ISS, este fotografiată și răs-fotografiată, majoritatea imaginilor fiind mai bune decât ale mele.
Animația de mai jos este veche, de pe 5 aprilie 2019. La început stația se vede bine, dar spre final este supraexpusă și nu se mai văd detalii.
La cum ni s-a promis când eram mici, acum trebuiau să fie mai multe stații spațiale, dar asta-i viața.


👍🏼🌹❣️