În cazul în care dorește să știe cineva, uite așa se ajunge pe Marte.

Se pleacă atunci când planetele se află relativ departe una de alta, se pune sonda pe o orbită în jurul Soarelui, cu periheliul fiind orbita terestră, iar afeliul orbita marțiană.
Se alege momentul de lansare astfel încât sonda să ajungă la orbita marțiană în același timp cu Marte.
Asta e tot, varianta simplificată.
Dacă vor merge oameni acolo, marea problemă va fi grătarul după ce nava asolizează, pentru că sigur se va face o mică petrecere de bucurie, cu un mic grătar.
Întrebarea care se pune este: ce fel de carne punem pe grătar și cum o transportăm până la Marte.
Dacă luăm animalul viu, va trebui să cărăm și mâncarea pentru el, plus apa, iar asta costă.
Mai simplu este să luăm carne congelată, dar frigiderele consumă multă energie și poate nu o să avem la bord.
O soluție ar fi să scoatem carnea în spațiul cosmic, să o legăm de navă și să o lăsăm să se congeleze în frigul interplanetar, dar în cazul acesta vom ajunge pe Marte cu niște carne rece și iradiată de vântul solar și razele cosmice.
Cine merge pe Marte (eu nu merg)?