Departe, în liniștea spațiului cosmic, departe de orice lumină puternică și mereu în mișcare, se află cinci sonde spațiale care se vor a fi mesagerii noștri interstelari de parcă semnalele radio emise de umanitate nu ar fi îndeajuns.
Sondele se numesc Pioneer 10 și 11, Voyager 1, Voyager 2 și New Horizons.
Dintre ele funcționează doar două, Voyager 2 și New Horizons, dar și celelalte sunt utile la ceva pentru că au inscripții pe ele.
Cea mai îndepărtată de Soare este Voyager 1 (lansată în 1977), aflată azi la 25,6 miliarde km de Soare. Semnalul de la această sondă la noi ajunge într-o zi (o zi lumină).
Cea mai rapidă este tot Voyager 1, care fuge de Soare cu 60.900 km/h!
Dacă s-ar îndrepta înspre cea mai apropiată stea (dar nu o face), Voyager 1 ar ajunge la ea în 74.0000 de ani, când mulți dintre noi vor plăti ultima rată la apartament.
Cea mai apropiată sondă de Soare este New Horizons (lansată în 2006), aflată aici’șa, la doar 9,6 miliarde km.
Am putea crede că acolo, departe, în negura spațiului, aceste sonde nu au nicio frică, dar nu este așa.
Dușmanul lor principal este chiar omul, cel mai periculoasă vietate de pe planetă. Oricând, viața acestor sonde spațiale se poate termina în vârful pixului unui grup de conducători care consideră că nu mai merită să fie finanțată misiunea.
Doar după ce se transmite comanda de oprire a sistemelor de la bord, sondele vor fi cu adevărat libere.
În imagine se vede poziția actuală a sondelor.

Oare fiintele de pe alte planete, au si ele sonde lansate in spatiul interstelar?