Oamenii se agită pentru că o companie privată a lansat o rachetă în spațiu de pe teritoriul Europei, adică dintr-o zonă izolată din Norvegia.

Mi se pare amuzant cum oamenii încă se mai agită la o lansare de rachetă, atunci când un tub enorm care scoate flăcări pe o parte se ridică rapid și cu zgomot prin aer, ducând în spațiu un satelit (această rachetă a avut cinci la bord) care după un scurt timp de funcționare va rămâne pe orbită ca deșeu spațial și va fi văzut de către oamenii care vor să vadă pe cer și altceva în afară de tablă.

Lansările de rachete se produc extrem de des, iar reglementările lansărilor și a încărcăturilor duse pe orbită nu se mai respectă de mult.

Nu voi fi foarte mirat când, peste câțiva ani, toți cei care se bucurau de lansări vor tremura de frică din cauza încărcăturilor nucleare din spațiu sau a vreunui aparat spațial construit să facă rău.

Există sateliți care revin în atmosferă, cu toate că cei mai mulți rămân pe orbită. Există un program al lansărilor, dar o parte din încărcăturile trimise în spațiu sunt la secret.

Cerul este deja plin de sateliți, iar astronomii se chinuie să-i scoată din imagini. Până și telescopul spațial Hubble este deranjat de sateliți. Cine zice să mergem în spațiu să facem astronomie nu știe ce vorbește pentru că este dreptul fiecărui om să vadă stele pe cer, nu aparate nefuncționale.

În imagine, sateliții artificiali aflați pe orbită la data de 7 septembrie 2026, ora 16. Strălucirea lor a fost mărită de mine ca să se vadă mai bine în imagini. Avem o vedere de aproape și una de departe. Noi să fim sănătoși.

O idee mai bună ar fi să lansăm oameni în spațiu, să explorăm sistemul solar, însă noi vrem să fie invers: să fim noi explorați din spațiu de zeci de mii de sateliți.