Sondele interstelare pământene

În marea schemă a universului putem spune că sondele noastre spațiale nu au ajuns foarte departe.

Nu au părăsit sistemul solar, după cum se spune, dar au o viteză care nu le mai ține legate gravitațional de Soare.

Cei cinci mesageri de tablă ai pământenilor se numesc Pioneer 10, Pioneer 11, Voyager 1, Voyager 2 și New Horizons.

Dintre acestea, Voyager 1 este cea mai îndepărtată și în curând va ajunge atât de departe încât semnalul ei va face până la noi o zi-lumină.

Voyager 2 se află la 20 de ore-lumină de noi, Pioneer 10 la 19 ore-lumină, iar Pioneer 11 la 16 ore-lumină.

Dintre toate acestea mai funcționează sondele Voyager și New Horizons.

Din urmă vine sonda New Horizons, care va depăși sonda Pioneer 11 ca distanță, prin anul 2100. Atenție însă: toate aceste sonde au direcții diferite în spațiu.

Dacă speri să se lanseze alte sonde, răspunsul este deprimant: nu este nimic în plan la nici o agenție spațială.

După cum se știe, tabla nu se formează în mod natural în univers, așa că dacă lansăm multe sonde, chair dacă nu mai funcționează după un timp, le vor da de înțeles extratereștrilor că există o specie care știe să facă tablă. Dacă vor găsi drumul spre noi și vor ajunge aici, vor afla că știm să facem și plastic, și noxe otrăvitoare, că știm să tăiem păduri și să lăsăm motorină de proastă calitate în apa curată a oceanelor. Vor afla astfel că suntem o specie cu adevărat inteligentă.

Păi dacă nu umplem spațiul interstelar cu tablă, cum să ne mai găsească extratereștrii?

Leave a Reply