Phobos de aproape

Acum câteva zile așteptam imaginile luate unuia dintre sateliții marțieni de către sonda Mars Express. Aceasta a trecut la numai 100 km de Phobos și a transmis imagini uluitoare.

Phobos pe 9 ianuarie 2011
Phobos pe 9 ianuarie 2011. Cele mai mici detalii au cam 4 metri. Foto: ESA/DLR/FU Berlin (G. Neukum)

Avem în față un satelit cu măsuri de fotomodel: 27 x 21.6 x 18.8 km. Asta înseamnă că nu este rotund iar diametrul mediu este de 22 km. Pe un asemenea corp ceresc am simți cu adevărat că stăm pe o pietricică: orizontul s-ar afla la câțiva metri depărtare.

Vedem pe Phobos cratere mici, medii și unul foarte mare (a cărui margine se vede în dreapta sus). Se numește Stickney și este mare minune că satelitul nu a fost dezintegrat în urma impactului care a produs craterul.

Se mai văd și șanțuri care se întind pe satelit. Se crede că s-au format atunci când zeci de meteoriți au căzut simultan pe satelit. Meteoriții proveneau de pe Marte (ejectați de acolo în urma impacturilor altor meteoriți cu planeta) sau din sistemul solar.

Imagini la rezoluție mai bună se găsesc în anunțul oficial: http://www.esa.int/esaSC/SEMIPY6SXIG_index_1.html

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s