Este greu și frumos să trăiești cu o stea. Esti supus toanelor ei dar măcar acestea sunt spectaculoase.

Un exemplu bun sunt erupțiile solare. Aproape în fiecare zi din Soare sunt aruncate violent milioane de tone de particule subatomice care se depasează cu viteze de milioane de km pe oră. Ele se împrăștie în sistemul solar iar noi numim această emisie continuă „vânt solar”. Trăim, mâncăm, dormim în vântul solar iar planetele se scaldă în el. Avantajul nostru, cei care trăim pe fundul atmosferei planetei este că nu suntem afectați de acesta  pentru că  este oprit de câmpul magnetic al Pământului și de miile de miliarde de atomi de gaz din atmosferă.

Sunt protejați iar dovada suntem chiar noi: existăm! Dacă vântul solar nu ar fi împiedicat să ajungă la sol, în câteva ore am primi o doză de radiații de parcă ne-am fi aflat lângă reactorul de la Cernobîl în momentul exploziei.

Dar totuși presa se entuziasmează când NASA anuntă erupții puternice, cum a fost cazul celei de pe 14 februarie. În primul rând NASA observă non-stop Soarele pentru că sateliții lansați nu sunt protejați de atmosferă sau câmpul magnetic. Ne fac și nouă un bine pentru că putem observa minunatele erupții în culori ciudate, nenaturale, pentru că totul se petrece în partea spectrului electromagnetic pe care nu o putem vedea direct. Totuși parcă anunțurile sunt din ce în ce mai dese iar motivul nu ține de Soare ci de însăși NASA care se pliază pe modelele de comunicare în mass-media, adică anunțuri dese și alarmante chiar dacă situația nu o cere. Nu este vina NASA ci și a celor care preiau anunțurile și lasă la o parte frazele în care se menționează că nu pățim nimic. Le consideră echivalente cu textele mărunte din reclamele de la TV unde culmea găsești informațiile cele mai importante.

Să lăsăm NASA și mass-media. Ce este o erupție solară și ce s-a întâmplat pe 14 feb?

Soarele este un amestec de gaz sub forma de plasmă și câmpuri magnetice locale amestecate. Câmpurile magnetice apar pentru că atomii de gaz de deplasează și orice mișcare de sarcini produce așa ceva. Imaginați-vă că din fiecare particică a Soarelui ies linii de câmp magnetice care coboară la loc pe suprafață. Le putem vizualiza mental ca niște bucle. Buclele acestea inmagazinează energie, fiecare ținând în frâu cantități imense de gaz care doresc să plece rapid în spațiu. Nu o pot face decât în anumite conditii, atunci când buclele de câmp magnetic se încurcă și se rup dorind să se recombine cu altele sau ele însele. Atunci materia este expulzată în afara Soarelui și noi observăm zone foarte luminoase pe acesta semn că a fost eliberată energie.

Vedem prima oară lumină pentru că aceasta călătorește mai repede decât particulele subatomice. Lumina merge cu 300.000 km/s iar particulele au viteaza de câteva milioane de km/h. Fotonii emiși de Soare au energie mare și se pot vedea în ultraviolet acesta fiind și motivul pentru care telescoapele solare spațiale (SOHO, TRACE, SDO, STEREO) sunt sensibile în mod special la această parte a luminii.

După 2-3 zile particulele subatomice (protoni și electroni) ajung la Pământ unde sunt deviate de câmpul magnetic iar cele care scapă pe la poli (polii magnetici) sunt absorbite de gazul atmosferic și redate sub formă de lumini verzi, mov și roșii.

Pentru a ajunge la Terra erupția trebuie să fie îndreptată înspre noi și exact asta s-a întâmplat si pe 14 februarie.

Ce o să pățim? Nimic. Doar cei care văd de obicei aurore boreale și australe le vor vedea și mai frumos.