O întrebare care nu are un răspuns foarte sigur.
Pare ușor de răspuns: să determinăm distanța până la cele mai îndepărtate obiecte care se pot observa prin cele mai mari telescoape, adăugăm momentele din teoria Big-Bang când nu existau stele și aflăm mărimea Universului.
Cea mai îndepărtată galaxie observată se afla la 13,23 miliarde de ani lumină (un an lumină măsoară 9600 de miliarde de km). Putem spune că această galaxie a apărut atunci când Universul avea 470 de milioane de ani. Dar oare atât de mare este Universul?
Știm că Universul este în expansiune, iar galaxia de mai sus nu se mai afla acum la o departare de 13,23 miliarde de ani lumină. Spațiul însuși s-a mărit, iar în prezent galaxia este și mai îndepărtată. Putem calcula acest lucru și aflăm că ea se află la 46 de miliarde de ani lumina depărtare de noi. De fapt, dacă luăm în considerare expansiunea Universului, acesta are un diametru de 93 de miliarde de ani lumină. Acesta este Universul observabil.
Dar lucrurile se complică. Inflația a putut apărea și în locuri mai îndepărtate decât cele pe care le putem observa. Spațiul poate fi mai mare și fiecare loc în care s-a produs inflația poate fi un univers în sine. În prezent nu putem afla dacă există și alte Universuri dar bănuim că al nostru are o lungime de 93.000 de miliarde de miliarde de km!
Șonka Adrian - Astronomie 
Poate spun o prostie dar intrebarea pe care mi-am pus-o intotdeauna este ce se afla dupa? Probabil obisnuit cu lucrurile materiale finite nu pot sa-mi imaginez infinitul. Da, de exemplu numerele sunt infinite dar desi incerc sa imi imaginez un univers infinit, cred ca undeva el are o granita dupa care urmeaza altceva si altceva si altceva.
Pai curbura universului inseamna ca universul este precum suprafata unei sfere, adica nu are capat. E ca si cum ti-ai pune intrebarea pe care si-o puneau vechii navigatori, sa nu ajunga la capatul lumii. Spatiul insasi nu este drept asa cum credem, lumina nu se propaga in linie dreapta ci conform curburii universului.
De asemenea bagand in ecuatie timpul si continuumul spatio temporal (adica timpul e o dimensiune a spatiului) rezulta ca inainte de univers nu a existat nimic si nici dupa aia.
Timul nu e infinit are un inceput si un sfarsit. Ce a existat inainte: nimic, ca va exista dupa: nimic. Cum vine asta, uite ca asa vine treaba. Deci gandind univerul ca un intreg spatiotemporal, gandim de fapt atemporal, trecutul, prezentul si viitorul sunt un intreg.
De asemenea daca intram in strafundul materiei si cautam caramizile fundamentale din care e format universul descoperim tot nimic. La baza se afla … ecuatia, iar ce numim noi atomi, protoni, neutroni sunt de fapt o repetie a aceleiasi ecuatii existente prin sine. Ecuatia ce genereaza materie, energia si tot ce exista….
ma tu ai copiat cuvint cu civint de pe astro urseanu?
sau ala de la tine
va furati si aici caciulile tiganilor?
Nu am copiat. Eu sunt astro-urseanu.
Poate că ar fi o idee bună ca cineva să mai cenzureze/editeze din postările unor specimene precum cel care a scris pe 17.05.2012 la ora 18:31. Nu de alta dar un limbaj civilizat ar trebui să fie o condiție strict necesară pentru a posta ceva. Părerea mea și scuze că sunt off-topic…
Salut Adrian! In articolul de mai sus se spune ca cea mai indepartata galaxie de noi se afla la 13,23 miliarde de ani lumina fata de noi si ca ea a aparut la vreo 470 de milioane de ani dupa Big Bang. Avand in vedere ca luminii de la acea galaxie i-a luat 13 miliarde de ani ani sa ajunga la noi explica-mi, te rog frumos pe baza caror calcule s-a ajuns la concluzia ca acum ea se afla la 46 de miliarde ani lumina fata de noi, atata timp cat rata de expansiune a Universului este de 70.8 km / secunda (megaparsec)? Iar daca acea galaxie, care-i cea mai indepartata, se afla la 46 miliarde de ani lumina fata de noi iar dimensiunea Universului e de 93 de miliarde de ani lumina, putem trage concluzia ca noi ne aflam in centrul Universului?!?! P.S. Felicitari pt toata munca ta!
Sa consideram urmatorul experiment. Avem o pagina A4 care poate contine o anumita cantitate de informatie. Scrisa la 2 randuri, font Arial va totaliza aprox 2.000 semne. Folosim alfabetul latin cu 27 de semne , 12 semne ortografice si cele 10 cifre. Avem 49 de semne. Adaugam si spatiile dintre cuvinte si avem 50 de semne- caractere cu spatii, cs. Toata cultura umana, ceea ce s-a creat mai sublim si mai inaltator de catre intreaga omenire s-a exprimat cu ajutorul acestor 50 cs, ex Aristotel, Galilei, Spinoza, Homer, Euclid, Shakespeare, etc. Sigur, exista si texte banale – romane proaste de amor – altele fara sens. Este inutil sa incercam sa facem o lista cat de cat cuprinzatoare fiindca suntem coplesiti de imensitatea ei. Si aceasta numai relativ, la trecut. Am putea face o lista cu ce va fi exprimat in viitor? Imposibil!
Totusi, sunt scriitori care reusesc sa transmita esenta in 4.700 cs. Cehov in nuvela “Moartea unui slujbas” surprinde intreaga esenta a birocratiei. Dar tot medicul si scriitorul Cehov a spus “medicina mi-e sotie, literatura amanta.” Fara legatura cu subiectul “mistere ale universului”. 🙂
Din Thomas Mann “Doctor Faustus” – diametrul galaxiei noastre masoara 200 de ani lumina iar 1 an lumina are aprox. 9.5 trilioane Km. In fond, o asemenea dimensiune aproape nu mai are nimic in comun cu masura si ratiunea. Suma tuturor sistemelor Caii Lactee ar fi de ordinul de marime al sutelor de miliarde iar telescoapele abia daca percep 1 milion. Iar numarul altor Cai Lactee ca a noastra, este la randul lui iarasi de ordinul sutei de miliarde. Intrebarea autorului este daca toata aceasta vrajitorie cu cifre este de natura sa ispire un sentiment de respect pentru o maretie divina sau dimpotriva, toate acestea seamana cu o farsa diabolica. Unde se afla Dumnezeu in aceasta suta sau aceste sute de miliarde de Cai Lactee? Ameteala si delirul numerelor ia de de fapt locul lui Dumnezeu?
Note mai vechi – ce este un miliard? Acum un miliard de minute in Galileea aparea Isus, acum un miliard de ore omenirea traia in epoca de piatra. Si un miliard inmultit ce trei = timpul cat a durat evolutia fiintelor vii de la forme de viata inferioare la om. Si ni se vorbeste de un cosmos cu dimensiuni de miliarde de ani lumina, galaxii, miliarde de stele -imposibil macar de aproximat – si metagalaxii cu sute de miliarde, cu nopti fara sfarsit intre spatiile galactice si un frig apropiat de zero absolut. Aceasta e lumea in care oamenii locuiesc, pe o planeta minuscula unde se simt stapani pe spatiu si timp impartit pe fuse orare. Iar aceasta in timp ce in Univers sistemele se dezorganizeaza treptat pierzand energie, soarele nostru insusi urmand sa devina peste 5 mild ani o pitica alba. In timp ce totul curge – panta rhei – adica totul e cadere. Odata cu caderea fiecarei granite a cunoasterii cadem intr-un gol infinit, un gol in care nu semai afla nicio bariera, nicio problema, nicio speranta si in care totul nu este altceva decat nimic.