Hyperion

Dacă v-ați plictisit de miri și mirese așazis celebre, dictatori dispăruți și elodii declarate moarte, vă invit să admirați pe unul dintre cei mai interesanți sateliți din sistemul solar. Se numește Hyperion și aparține planetei Saturn.

Hyperion de la numai 26.020 km depărtare. Foto: NASA / JPL / SSI / mosaic by Emily Lakdawalla
Hyperion de la numai 26.020 km depărtare. Foto: NASA / JPL / SSI / mosaic by Emily Lakdawalla

Satelitul tocmai a fost observat de aproape de neobosita sondă spațială Cassini, devenită satelit artificial al lui Saturn în 2004.

Vă spun din prima: Hyperion este un satelit poros, cu o densitate mai mică decât a apei înghețate și aproape gol pe dinăuntru. În plus, arată ca un burete. Craterele par ciudate, adânci și fără depuneri de material în interior și pe lângă, ceea ce dă aspectul de burete. Explicația este simplă: din cauza gravitației scăzute, după impactul cu meteoriții, materialul este aruncat în spațiu și nu mai revine pe suprafață.

Unele cratere au interiorul de o culoare închisă, semn că apa înghețată din care este compus satelitul este amestecată cu alte elemente chimice, încă neidentificate. Se crede că în urma impactului, când temperatura materialului crește brusc iar gheața este vaporizată, o cantintate infimă din materialul de culoare închisă se depune în crater.

Hyperion de la 57.419 km depărtare, pe 25 august 2011. Foto: NASA/JPL/Space Science Institute
Hyperion de la 57.419 km depărtare, pe 25 august 2011. Foto: NASA/JPL/Space Science Institute

Hyperion este un obiect mic, cu dimensiuni de manechin: 410 x 260 x 22 km. Un crater de 130 km în diametru, care aproape a distrus satelitul, tronează pe una din emisferele lui. Îl vedeți și în imaginea de mai sus.

2 comments

  1. Multumim din nou pentru articolele semnate de dumneavoastra . Toata viata mi-a placut astronomia si am avut sansa sa verific calitatea executiei unor componente din constructia metalica a celor 4 VLT amplasate la Paranal. De asemeni , am avut ocazia sa citesc cartea domnului Harald Alexandrescu “Din nou despre sfarsitul lumii”, pe care nu o mai regasesc in librarii. M-ar interesa daca ideea mea ca “solul pe Tera se formeaza prin depuneri succesive de praf cosmic” este corecta .
    Despre starea de ignoranta a majoritatii romanilor, as aprecia ca nu se face in totalitate vinovata marea masa a oamenilor, ci este o consecinta a modului in care functioneaza de zeci de ani sistemul de invatamant si cel al culturii, cu aportul subsantial al unor posturi de televiziune.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s