Epave pe Lună – SUA

Pământenii se pricep să acopere planeta cu deșeuri, chiar și fundul oceanelor fiind înțesat de epave.

Luna văzută de sonda LRO. Două dintre detaliile din imagine sunt obiecte trimise de pământeni. Foto: NASA/GSFC/Arizona State University
Luna văzută de sonda LRO. Două dintre detaliile din imagine sunt obiecte trimise de pământeni. Foto: NASA/GSFC/Arizona State University

Totuși, nu ne-am fi așteptat ca și suprafața Lunii să fie la fel!

Epavele de pe Lună sunt resturile sondelor spațiale trimise acolo. Fiind cel mai apropiat corp ceresc, Luna a fost ținta primelor sonde spațiale și a fost vizitată de zeci de ori până în prezent. Chiar și acum, în timp ce citiți aceste rânduri, sonda NASA Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO) orbitează Luna de la o depărtare de 50 km de suprafață, cu o perioadă de două ore. NASA mai are două sonde selenare, Ebb și Flow, ajunse la Lună chiar în ianuarie 2012.

Pe lângă descoperirile legate de Lună, sonda LRO mai are o misiune. Să fotografieze toate epavele sondelor care au fost trimise pe satelitul nostru. O și face, chiar cu succes, pentru că cele mai mici detalii vizibile în imaginile luate  au numai 50 cm.

Explorarea Lunii a început pe 14 septembrie 1959 când sonda Luna 2 s-a prăbușit controlat undeva lângă craterele Aristide și Arhimede. Sonda a fost lansată de URSS dar încă nu a fost fotografiată de LRO.

SUA pe Lună

Surveyor 1 a fost prima sonda americană care a asolizat pe un alt corp ceresc, bineînțels Luna. Asolizarea s-a facut lin, undeva în Oceanul Furtunilor, pe 2 iunie 1966. Imaginea luată de LRO ne arată cum sonda, înaltă de 3,3 m, lasă o umbră lungă de 15 m înspre est.

Surveyor 1 pe Lună. Foto: NASA/GSFC/Arizona State University
Surveyor 1 pe Lună. Foto: NASA/GSFC/Arizona State University

Surveyor 3 a asolizat pe 20 aprilie 1967 pe marginea unui mic crater aflat în Mare Cognitum. Asolizarea s-a vrut a fi lină dar pentru că radarul de la bord a fost păcălit de reflectivitatea mare a rocilor selenare,  motoarele folosite la coborâre nu s-au oprit la timp și sonda a facut două salturi, unul de 10 m înălțime și altul de 3 m.

Apollo 12 și Surveyor 3 pe Lună. Foto: NASA/GSFC/Arizona State University
Apollo 12 și Surveyor 3 pe Lună. Foto: NASA/GSFC/Arizona State University

A transmis 6315 imagini TV cu peisajul selenar dar și a unei mici părți din solul lunar. A funcționat până când a apus Soarele și s- a făcut prea frig. Astronauții misiunii Apollo12 au aselenizat în apropierea sondei și au recuperat câteva părți, folosite la studierea modului cum influențează materialele mediul de pe Lună.

Surveyor 5 a asolizat în septembrie 1967 undeva în Marea Liniștii. Suprafața unei mări lunare este relativ lină, dar se pare ca Surveyor 5 a asolizat pe marginea înclinată a unui crater mic. După analiza imaginilor luate de sondă, s-a determinat că panta avea o înclinare de 19,7°! Este o realizare faptul că asolizarea s-a produs cu succes pentru că s-a facut automat. Instrumentele de la bordul sondei au avut ceva de gândit când calculau, în timpul asolizării, cât de aproape se afla solul.

Surveyor 5 aflat într-un crater de 10 m în diametru. Foto: NASA/GSFC/Arizona State University
Surveyor 5 aflat într-un crater de 10 m în diametru. Foto: NASA/GSFC/Arizona State University

Misiunea a fost un succes, Surveyor 5 trimițând pe Terra mii de fotografii. În afară de fotografii s-a analizat și compozitia solului. După doi ani, Apollo 11 a aselenizat la 100 km de locul unde se afla Surveyor iar astronauții au adus înapoi pe Pământ roci care aveau aceeași compoziție cu cele analizate de sondă.

Surveyor 6 a fost penultima misiune selenară din programul NASA Surveyor. A asolizat pe 10 noiembrie 1967 în regiunea numita Sinus Medii, chiar în centrul emisferei vizibile de pe Terra.

A analizat compozitia suprafeței, aflându-se că este bazalt asemănător cu cel aflat în Marea Liniștii. A supraviețuit nopții selenare (care durează două săptămâni). Spre sfârșitul misiuni operatorii sondei au aprins motoarele și au facut ca aceasta să se ridice patru metri și să asolizeze iar, la 2,5 metri depărtare de locul inițial. A fost prima decolare de pe Lună.

Surveyor 6 lăsând o umbră lungă de 18 metri. Foto: NASA/GSFC/Arizona State University
Surveyor 6 lăsând o umbră lungă de 18 metri. Foto: NASA/GSFC/Arizona State University

Pe 14 aprilie 1970 etajul superior de rachetă (o parte din racheta care a lansat naveta) al misiunii Apollo 13 a lovit Luna. În urma impactului s-a format un crater de 30 m în diametru. În plus, seismometrele amplasate pe Lună au înregistrat un cutremur. Undele seismice au avut trei componente, care s-au deplasat cu viteze diferite.

Un alt etaj de racheta prabușit intenționat pe Lună a fost cel al misiunii Apollo 14, pe 4 februarie 1971. Etajul de rachetă avea 14 tone și energia degajată la prăbușire a fost echivalentă cu explozia a 10 tone de TNT. Craterul format are 35 m în diametru și în jurul său se observă raze albe apărute atunci când materialul excavat de impact a fost aruncat în toate părțile. Razele albe ating lungimi de 1,5 km.

Etajul de rachetă al misiunii Apollo 13 și craterul format in Mare Cognitum. Etajul de rachetă al misiunii Apollo 14 și craterul format. Foto: NASA/GSFC/Arizona State University
Etajul de rachetă al misiunii Apollo 13 și craterul format in Mare Cognitum. Etajul de rachetă al misiunii Apollo 14 și craterul format. Foto: NASA/GSFC/Arizona State University

Există pe Lună și epave rusești.


3 comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s