Vineri și sâmbătă cu ocazia zilei astronomiei câteva evenimente vor avea loc prin țară.

Dacă nu ați avut ocazia să vedeți ceva prin telesecop (sau mai vreți) îi puteți căuta pe astronomii amatori care ies prin parcuri. Privitul prin telescop este o activitate potrivită pentru o primă întâlnire cu o fată/băiat sau pentru impresionarea copiilor. Plus că te face să te uiți și la altceva în afară de asfaltul gri cu tot felul de pete.
În următoarele orașe se va întâmpla ceva: Brașov, Baia Mare, București, Galați, Cluj-Napoca, Timișoara, Sighetu Marmației (nu Satu Mare), Târgoviște.
Vineri (27 aprilie) avem activități la Brașov și la Baia Mare.
La Brașov membrii Astroclubului Brașov vor face observații gratuite cu publicul lângă bazinul de apă de pe dealul melcilor (în apropierea strazii Dobrogeanu Gherea). Veniți începând cu ora 21.
Și Planetariul de la Baia Mare va avea program special vineri, 27 aprilie.
La Târgoviște pentru persoanele cu dizabilitati la Centrul de zi Târgoviște, începând cu ora 19, acțiune organizată de SARM (Societatea Astronomică Română de Meteori).
Sâmbătă (28 aprilie) au loc observații astronomice în locurile de mai jos.
În București îl vom avea pe Alex Conu în parcul Cișmigiu începând cu ora 16 și până la 22. Conu se pricepe de minune să găsească obiectele astronomice și mai și explică bine așa că puteți sta câteva ore numai acolo.
Tot în București puteți veni și la Observatorul Urseanu să vedeți planetele Venus, Marte și Saturn, plus Luna.
La Observatorul din Galați se vor face observații de zi și de noapte (20-22) și merită mers pentru că au un observator nou și instrumente astronomice foarte bune (vă recomand să mergeți neapărat să vedeți Soarele).
La Târgoviște avem un program mai amplu, ce începe de la 10 si se termină seara târziu. Îl veți găsi pe Vali Grigore și oamenii lui în Piața Tricolorului, după programul afișat pe pagina facebook SARM.
Și la Cluj-Napoca se fac observații astronomice, tot sâmbătă de la ora 16. Locul este Piata Unirii (pe spatiul pietonal din apropierea statuiei lui Matei Corvin) iar „gazdele” vor fi membri ai Astroclubului Borealis.
La Timișoara, de la ora 22 în Piața Unirii avem o zi a astronomiei cu implicarea instituțiilor oficiale ale statului: Academia Română și Primăria. Observațiile se vor ține de către astronomi amatori (prin astrocluburile Antares și Altair) și profesioniști (cu toate că știam că există numai unul acolo).
Și la Sighetu Marmației se sărbătorește ziua astronomiei, prin observații astronomice în Parcul Gradina Morii (inspre Stadionul Municipal), între orele 19-22. Inițatorul este Sorin Hotea care are și un site de evenimente astronomice.
În online puteți participa la un concurs cu premii realizat de Asociatia Secular Umanista din Romania. Tema este colonizarea planetelor. Trebuie găsită o modalitate prin care se poate coloniza o planetă, dar aflați mai multe la linkul de mai sus. Atenție: ideea cu trimisul unei turme de ierbivore pe Marte pentru îngroșarea atmosferei este răsuflată!
Cam atât pentru ziua astronomiei din primăvara lui 2012 (mai avem una la toamnă).
[…] Se vor întâmpla lucruri și la Târgoviște, Cluj-Napoca, Timișoara și Sighetu Marmației. Lista completă a evenimentelor o găsești pe blogul lui Adrian Șonka. […]
…si la Bistrita s-a orgaanizat sambata seara, ce-i drept cu mai putine instrumente (dar puternice), dar de vazut am avut ce vedea (in ciuda luminii excesive din piata M.Eminescu)…oricum, a fost o experienta indedita si speram sa se repete mai des 🙂