Apollo pe Lună – 11 și 12

Pentru a termina subiectul cu epavele de pe Lună ne vom uita la artefactele lăsate de astronauții misiunilor Apollo și vom vorbi despre aselenizări.

Buzz Aldrin descară echipamentul destinat experimentelor științifice (realizate ulterior și controlate de pe Terra). Modulul lunar se vede în toată splendoarea lui. Foto: NASA Apollo Lunar Surface Journal
Buzz Aldrin descară echipamentul destinat experimentelor științifice (realizate ulterior și controlate de pe Terra). Modulul lunar se vede în toată splendoarea lui. Foto: NASA Apollo Lunar Surface Journal

Sigur pare un subiect „sensibil” pentru unii care cred că totul a fost falsificat, dar aceștia pot fi cu ușurință reduși la tăcere (într-un articol viitor).

Unul  din argumentele lor este simplu: „De ce nu s-au întors americanii pe Lună?”. Întrebarea denotă faptul că cel care o pune nu știe de câte ori s-a aselenizat. Ei cred că doar o dată (Apollo 11 cu Neil Armstrong) când de fapt au făcut-o de șase ori. Le puteți răspunde ușor: americanii s-au întors pe Lună de cinci ori! Plus încă de două ori fără să aselenizeze.

Și pentru că au fost acolo de șase ori vom găsi șase module de aselenizare. Mă rog, doar jumătate, pentru că au folosit partea superioară pentru a se întoarce la modulul care i-a dus înapoi pe Pământ. Și pentru că s-au instalat diferite instrumente științifice (numite „pachete” de americani) ar trebui să le vedem și pe acestea. În plus trebuie să vedem pașii lor și steagurile. Și pentru că trei dintre misiuni au avut un vehicul ar trebui să îl vedem parcat pe vecie fără taxă.

O chestiune de rezoluție

Cel mic detaliu vizibil pe Lună cu ochiul liber are 200 de km. Asta este situația, avem ochiul mic. Printr-un  telescop vedem detalii de câțiva km. Telescopul de 30 cm diametru de la Observator ne arată cratere de 1 km în diametru. Dacă telescopul spațial Hubble ar observa Luna (nu o face des pentru că este prea strălucitoare) cel mai mic detaliu ar avea 100 m. Din câte știm Neil Armstrong nu purta un număr foarte mare la pantofi ca să lase o urmă mare de 100 m așa că nu putem vedea artefactele Apollo nici măcar cu Hubble.

Dar le putem vedea dacă trimitem un telescop la Lună. Aici intervine sonda LRO (Lunar Reconnaissance Orbiter) este mai mult decât un telescop spațial pe orbită în jurul Lunii. Cu aceasta s-au  fotografiat repetat toate locurile de aselenizare, în toate condițiile de iluminare posibile.

Apollo 11 nu a fost prima excursie cu echipaj uman până la Lună, americanii trimițând în decembrie 1968 misiunea Apollo 8 doar ca să înconjoare Luna și să le închidă gura sovieticilor.

A aselenizat în cea mai lină zonă posibilă, undeva în Marea Liniștii,  doi cetățeni plimbându-se printre praful selenar și altul așteptându-i pe orbită. Primele activități după aselenizare au constat în verificarea sistemelor, mâncat și odihnă. Înainte să iasă afară, Neil Armstrong a pornit o cameră video aflată pe modul pentru filmarea primilor pași pe Lună. Aceștia s-au produs pe 21 iulie 1969, ora 4:65 TLR, moment când s-au rostit atât de celebrele vorbe încât nu este nevoie să le amintim.

Armstrong a remarcat că piciorul nu se afundă mult în praf și că acesta este foarte aderent (la fel cum făina se lipește ușor de aproape orice). În plus, la umbră era atât de întuneric încât nu își putea vedea picioarele. A remarcat că la suprafață exista un strat de 15-20 cm de praf după care urma sol foarte dur.

Apollo 11 pe Lună. Imagini NASA/LRO
Apollo 11 pe Lună. Imagini NASA/LRO

S-au colectat mostre de sol, s-au instalat aparate pentru măsurarea cutremurelor și vântului solar, și un reflector laser îndreptat înspre planeta noastră. Astronauții au remarcat agilitatea crescută și dificultatea în menținerea echilibrului. Se pare că pe Lună cazi foarte ușor dacă nu îți menții centrul de greutate unde trebuie.

După 21 de ore pe Lună, dintre care 2,5 afară din modul, primii pământeni au plecat frumos spre casă unde au devenit eroi.

S-au aflat multe despre Lună în urma studierii mostrelor aduse pe Terra de către 150 de oameni de știință din toată lumea. Se pare că Luna a avut un ocean subteran din magmă în care s-au scufundat mineralele grele. Cele ușoare au rămas la suprafață unde s-au solidificat și au format scoarța selenară. Un mineral nou (bogat în titan) a primit numele de „armalcolit”, după numele celor trei astronauți: Armstrong, Aldrin și Collins.

Solul este lipsit de fier oxidat, semn că s-a format într-un mediu din care lipsește oxigenul, adică pe Lună. Lava are densitate mică (fiind săracă în sodiu) și a curs la depărtări mari sub formă de valuri vizibile și acum (dar solidificate) pe Lună.

După prima aselenizare misiunile au devenit mai complicate. Echipajele au petrecut mai mult timp pe Lună (în cabină și afară) și au avut instalat mai multe aparate.

Apollo 12 a aselenizat pe 19 noiembrie 1969, lângă sonda automată Surveyor III, testându-se  testat astfel capacitatea astronauților de a aseleniza cât mai aproape de locul propus. Primul ieșit afară a fost Pete Conrad care înainte să coboare a activat o cameră aflată în afara modulului, pentru documentarea misiunii  (camera a fost mutată pe trepied, mai departe, dar nu a mai funcționat). La prima plimbare s-au montat antenele, steagul, pachetele de experimente, s-au colectat roci și mostre de sol din adâncime. La a doua plimbare s-au și testat aparatele montate: astronauții au țopăit și au rostogolit bolovani pentru a fi înregistrați de seismometru. Unul din ei s-a apropiat de aparatul care detecta atmosfera lunii și  a descoperit că întradevăr în zonă exista mai mult gaz: acesta venea de la costumul lui care avea o scurgere.

Inspecția sondei Surveyor III, aflată pe Lună din aprilie 1967, a fost distractivă: s-a observată că aceasta avea o culoare maronie și că geamurile se deformaseră de la căldură. Astronauții au demontat câteva piese și s-au întors la modul.

Apollo 12 pe Lună. Foto: NASA/LRO
Apollo 12 pe Lună. Foto: NASA/LRO

Întorși pe orbită cu partea superioară a modulului selenar, astronauții s-au mutat în capsula care îi ducea spre Terra, în care îi aștepta nerăbdător al treilea coleg. Modulul selenar a fost pus pe curs de coliziune cu Luna, ciocnindu-se cu aceasta după trei ore și producând o vibrație cu durata de o oră, întregistrată de seismograf.

S-a descoperit că lava solidificată de la locul aselenizărilor era diferită de cea de la misiunea Apollo 11 și mai nouă cu 500 de milioane de ani. Se pare că Luna a suferit mai multe perioade de bombardamente naturale (cu meteoriți și asteroizi).

Urmează 14, 15, 16 și 17. Alte epave pe Lună: URSS, SUA.

3 comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s