Eclipsele de Soare – pe Pământ și în sistemul solar

Eclipsele de Soare, mai ales cele totale, sunt cele mai spectaculoase fenomene astronomice care pot fi observate de către un om. Explicația lor este simplă și deja știută de toată populația: Luna acoperă complet Soarele, văzută din anumite locuri de pe glob. Cum Soarele emite lumină, ascunderea acestuia va duce la întunecarea locului de unde se fac observațiile, la noapte în timpul zilei.

Soarele văzut de pe alte obiecte din sistemul solar și obiectele care îl pot acoperi. Ilustrație: Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”/Adrian Șonka
Soarele văzut de pe alte obiecte din sistemul solar și obiectele care îl pot acoperi. Ilustrație: Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”/Adrian Șonka

Dar oare dacă te-ai muta pe o altă planetă vei mai putea vedea eclipse totale?

Esențial este ca planeta să aibă atmosferă pentru că aceasta face ca cerul să fie luminos ziua. Mai trebuie să existe și sateliți naturali pentru ca ceva să poată trece prin dreptul Soarelui. Iar acesta este acoperit complet numai dacă obiectul care îl acoperă are diametrul aparent asemănător sau mai mare.

De pe planeta noastră s-a întâmplat ca Luna să fie de 400 de ori mai mică decât astrul zilei, dar și de 400 de ori mai aproape decât acesta. Astfel diametrele aparente sunt asemănătoare. Eclipsele se produc de două-trei ori pe an și sunt vizibile dintr-o zonă îngustă, de fapt traiectoria umbrei Lunii pe sol. Suprapunerea totală a celor doi aștri durează maxim 7 minute, timp în care se face aproape noapte.

De pe Lună vezi doar cum Pământul acoperă Soarele pentru că cerul este întunecat și ziua. Planeta noastră este aparent de aproape 4 ori mai mare decât Soarele, dar nu ai noapte în timpul zilei.  În 2012 avem numai parțiale, pe 4 iunie și pe 28 noiembrie. Următoarea eclipsă totală se produce pe 15 aprilie 2014, când Pământul va sta cinci ore peste Soare.

Marte are atmosferă (cerul este portocaliu-maroniu), doi sateliți, iar Soarele se vede doar cu puțin mai mic decât pe Terra. Problema este că cei doi sateliți nu sunt rotunzi și nu pot acoperi complet Soarele.

Cel mai mare se vede Phobos, al cărui disc poate fi aproape cât jumătate din diametrul aparent al Soarelui. Astfel, când Phobos trece peste Soare, cerul rămâne la fel de luminos. Este timpul să vă grăbiți pentru că pe 27 septembrie 2012 (în calendarul terestru) Phobos va traversa  discul Soarelui (în numai 45 de secunde) și trebuie să ajungeți până pe Marte!

Al doilea satelit marțian, Deimos, se vede ca un punct atunci când trece peste Soare (este mai mic decât Phobos și mai îndepărtat de planetă).

Phobos trece peste discul Soarelui - 10 martie 2004. Foto: NASA/JPL
Phobos trece peste discul Soarelui – 10 martie 2004. Foto: NASA/JPL

Pe Jupiter nu ai unde să stai ca să vezi eclipse (nu are suprafață solidă). Totuși unul dintre sateliți săi se vede doar cu puțin mai mare decât Soarele și va trece peste acesta în 2012. Se numește Callisto și cel mai îndepărtat dintre cei patru sateliți galileeni. Ceilalți trei  se văd de cel puțin trei ori mai mari decât Soarele.

Dar, la fiecare 5-6 ani, timp de un an, de pe fiecare dintre sateliții galileeni putem vedea cum fiecare acoperă Soarele, cam cum o face Pământul de pe Lună. Niciunul nu are atmosferă și vedem doar dispariția Soarelui timp de câteva minute.

Pe Saturn întâlnim același caz, când majoritatea sateliților se văd mai mari decât Soarele, dar planeta nu are suprafață solidă. Un fenomen specific este vizibil de pe sateliții planetei: inelele lui Saturn acoperă Soarele. Însă cel mai mare satelit saturnian are atmosferă, una densă care nu lasă să pre mult din lumina Soarelui să ajungă pe sol, dar… atmosferă. Când Saturn trece prin dreptul Soarelui pe Titan ar trebui să se facă noapte. Și cum diametrul aparent al lui Saturn este de 12 ori mai mare decât al Soarelui, eclipsele durează mult (cam șase ore).

Eclipsă de Soare de pe Lună, Imagini luate de sonda Kaguya pe 10 februarie 2009. Foto: JAXA
Eclipsă de Soare de pe Lună, Imagini luate de sonda Kaguya pe 10 februarie 2009. Foto: JAXA

Tocmai ce ați ratat eclipsele de Soare de pe Pluto, ultima producându-se în 1990. Urmează o pauză până în 2110 așa că cei care citesc aceste rânduri nu vor apuca să vadă asemenea fenomen. Ar frumos însă: de pe Pluto discul lui Charon (satelitul său cel mai mare) ar fi de 200 de ori mai mare decât Soarele care s-ar vedea ca un punct (diametru aparent 1,1′). Vara, fosta planetă are o atmosferă rarefiată compusă din metanul care se evaporă, așa că se produce un fel de întunecare a cerului, probabil detectabilă numai prin măsurători precise având în vedere că cerul va fi aproape negru.

Eclipse sau ocultații?

Eclipsele sunt de mare importanță în astronomie dar nu au un nume potrivit. Oficial, când doi aștri trec aparent unul peste altul spunem că avem o „ocultație”. Eclipsele de Soare ar trebui să se numească „ocultații ale Lunii cu Soarele” dar nu mai are sens să modifici după sute de ani denumirile.

2 comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s