Două noi nume românești pe cer

Doi asteroizi descoperiți în 1981 au primit recent nume românești.

Doi noi asteroizi cu nume românești  și poziția lor pentru 14 mai 2012
Doi noi asteroizi cu nume românești și poziția lor pentru 14 mai 2012

Unul se numește acum (7986) Romania, altul (7985) Nedelcu.

Amândoi sunt asteroizi din centura principală, unde se  mai întâlnesc alți 599.317. Câțiva au nume românești, de obicei Uniunea Astronomică Internațională alegându-le dintr-o listă de propuneri. Alegerea pare uneori nedreaptă,  astronomii care observă asteroizi și mai și lucrează la observatoare importante având prioritate. Pentru că este domeniul lor nu avem ce face.

Asteroidul  1981 EG15  a fost redenumit (7986) Romania, anunțul apărând în publicația oficială a obsevatorilor de asteroizi MPC 79417. Este un obiect măricel, între 2 și 5 km mărime, valori incerte, determinate după strălucire.

Al doilea asteroid cu nume românesc este 1981 EK10, acum (7985) Nedelcu. Acesta pare puțin mai  mare decât (7986) Romania, având între 3 și 6 km mărime.

Nedelcu vine de la Alin Nedelcu, cel mai tânăr astronom român care se ocupă cu studiul asteroizilor. Lucrează la Institutul Astronomic al Academiei Române dar, pentru că  acest obsevator se află în București și  nu are nici măcar instrumente astronomice mici (în prezent telescop mic înseamnă de 2 m în diametru), face observații de la Observatorul din Paris.

4 comments

  1. Ca avem nume romanesti pe cer, o consider un fel de rasplata a faptului ca totusi tara noastra a reusit sa dea si persoane ca tanarul Nedelcu, persoane care merita toata gratitudinea noastra.

  2. Buna,

    Sunt un mare fan al blogului tau si al activitatilor pe care le ai la Observator :). De asta vreau sa iti cer sfatul intr-o problema. M-am hotarat sa imi iau un binoclu :)…atat pentru uitat la stele cat si pentru birdwathcing etc…Am citit o gramada de reviewuri pe net…m-am hotarat sa imi iau unul 10×50…ce parere ai? Si apoi mai oscilez si intre Nikon/Olympus al caror brand il stiu sau intre cele pe care le gasesc pe siteuri de specialitate: Teleskop Service, Bushnell. Tu ce ai recomanda?
    Bugetul este undeva la 400-500 RON. Initial pornisem de pe la 250 RON dar mi-am dat seama ca mai bine imi iau unul odata si bun :).
    M-ai ajuta tare mult daca mi-ai spune parerea ta.

    PS: Ti-am mai scris si pe Facebook, nu stiu daca ai apucat sa vezi :).

    Multumesc frumos!
    Madalina Ion
    ..

  3. buna seara si scuze de “off topic”. Ati putea sa-mi spuneti cand se poate observa din Bucuresti Statia Spatiala Internationala in acest an? Va multumesc

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s