S-a aflat ce a căzut pe Jupiter

După cum vă amintiți, cea mai mare planetă din sistemul solar a fost lovită de un obiect, în ziua de 10 septembrie, ora 13:34.

Un impact pe Jupiter. Foto: R. Hueso & G. Hall
Un impact pe Jupiter. Foto: R. Hueso & G. Hall

Impactul a fost observat de doi astronomi amatori, situați în locuri diferite deci se exclude posibilitatea să fi fost un fenomen atmosferic terestru.

Ori de câte ori ceva cade în atmosfera joviană, apar semne pe nori:

  1. Avem un exces de căldură în urma degajării de energie la impact  – în cazul acesta se observă regiunea în infraroșu pentru că ar trebuie să fie mai luminoasă decât înainte;
  2. Apar nori întunecați ce conțin cantități de praf (dacă obiectul a fost asteroid), inexistent în mod normal în atmosfera planetei (pot fi detectați pentru că reflectă diferit lumina);
  3. Apar nori mai înalți ce conțin amoniac, expulzat în spațiu de impact (pot fi detectați pentru că absorb metanul).

Deja locul de impact a fost observat la două rotații ale planetei și pe imaginile destul de bune ca rezoluție nu s-a detectat niciunul din semnele de mai sus.

De aici rezultă că obiectul a fost prea mic pentru a produce vreunul din fenomene.

Singurul mod prin care se poate afla (cu o marjă de eroare destul de mare) mărimea lui este prin studiul strălucirii impactului. Cineva a făcut acest lucru și iată cum:

  1. A deteminat strălucirea aparentă a fenomenului (a flash-ului luminos) prin comparearea ei cu cea a zonei vecine; cum se știe de ceva timp ce cantitate de lumină este reflectată de atmosfera planetei, a fost relativ ușor, prin comparație, să determini același lucru în cazul impactului;
  2. Folosind cantitatea de lumină emisă la impact și cunoscând teoretic ce cantitate de energie se degajă la impactul unui obiect care intră în atmosfera joviană, prin comparație se determină mărimea acestuia; de ajutor a fost și durata fenomenului, mai scurtă în cazul obiectelor mici;
  3. A fost nevoie de câteva aproximări: cantitatea de energie degajată la impact depinde de constituția obiectului (densitatea lui); impactul celor mai dense emit mai multă energie și viceversa; neștiind acest lucru, s-a ales o densitate de 2000 km/m3, ceva între o rocă poroasă și una densă; o altă variabilă a fost densitatea mediului în care s-a produs impactul – pentru a afla acest lucru trebuie să cunoști destul de precis compoziția atmosferei joviene în acel loc;

Prin estimări de acest gen (des întâlnite în metoda științifică) s-a determinat că obiectul care a lovit planeta avea sub 10 m, în urma impactului Jupiter simțindu-se ca un tren lovit de un țânțar.

Energia degajată a fost de 500 de ori mai mică decât în cazul fenomenului Tunguska și mai mult, în fiecare an zece obiecte de mărimea aceasta ar trebui să își găsească sfârșitul în atmosfera joviană.

Cu același subiect:

One comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s