O altă descoperire de ultimă oră… cel puțin în ziarul Adevărul.

Noi știm asta din 1784!

După calcule o știm din 1898 și avem poze  din 1967. Plus fotografii de la suprafață din 1976… ș.a.m.d.

Este interesant cum toți cred ca istoria se face în ziarul lor, prin simpla traducere proastă a unui articol de pe net. Dați fraților un search pe google și veți găsi informații noi. Sau întrebați pe cineva.

Și dacă tot suntem aici să lămurim lucrurile: primul om care s-a uitat la Marte printr-un telescop bun a fost William Herschel. Acesta a descoperit două pete albe la polii planetei care păreau calote polare. A măsurat atent mărimea acestora și a descoperit (în 1784) că variază în timp. Pentru că știa că la poli este frig a dedus că avem de-a face cu două calote polare. Nu știa că putem avea zăpadă din alte substanțe și emis teoria că acolo există apă înghețată.

Au existat și observații mai vechi, astronomul Giacomo Filippo Maraldi observând în 1702 că forma petelor albe se schimbă în timp. El nu a interpretat bine observațiile, crezând că modificările apar din cauza norilor. O altă descoperire a lui (în 1719) a fost că cele două calote nu sunt centrate pe polii planetei. Pe Terra este la fel dar nu se știa atunci. Pentru a determina acest lucru este nevoie de observații precise și desene peste desene, greu de realizat când planeta este atât de mică. Parcă mi-l și imaginez pe bietul Maraldi stând la telescop iarna, desenând planeta. Vă puteți da seama și voi cât de greu este dacă vă uitați la imaginile de aici și încercați să descoperiți cum variază forma calotei de la polul nord.

După ani și ani, planeta era observată atât de bine încât se ajunsese să se creadă că pe Marte existe canale arficiale prin care locuitorii planetei aduc apă de la poli. Speculațiile au continuat pentru că nu existau informații esențiale: date despre compoziția atmosferică,  presiunea atmosferică și temperatura la suprafață.

Aproape de 1900 astronomii se certau pe atmosfera marțiană: unele observații arătau că există apă, altele nu. Pentru a vedea dacă ai apă pe Marte poți să descompui lumina planetei și să cauți elementele chimice din curcubeu (spectru). Lumina care vine de la Marte este cea a Soarelui plus/minus ce se află pe suprafața planetei sau în atmosferă.

Scazi din lumina planetei pe cea a Soarelui și rămăi cu ce este pe Marte. Dar pentru că între 1850 și 1900 aceste observații nu se puteau face cu precizie, unii descopereau că lumina planetei seamănă cu cea a Pământului, alții cu cea a Lunii.

Au apărut controverse tranșate științific de un om interesant: George Johnstone Stoney. Acesta, folosind măsurătorile vremurilor, cunoscând masa planetei (valoarea forței de atracție), valoarea aproximativă a presiunii atmosferice marțiene, a calculat  că viteza moleculelor de aer terestru și apă este prea mare pentru ca acestea să  fie reținute pe Marte. A publicat calculele în 1898 și a cam încheiat discuția. A realizat că dioxidul de carbon poate fi reținut de atmosfera planetei roșii și se poate găsi acolo în stare de vapori, gheață sau fulgi de zăpadă.

Aici ziarista Adevărului ar trebui să ia aminte: cu 114 ani înainte de articolul (traducere ei) s-a descoperit că pe Marte există fulgi de zăpadă!

Au urmat studii precise a luminii reflectată de planetă și descoperirea codoiului (prin 1951).

A venit era spațială (peste Marte nu peste ziariști) și au apărut fotografii detaliate ale calotelor polare, începând cu 1967 (epoca sondelor Mariner). Când „vikingii” au asolizat pe Marte (1976) au putut fotografia stratul de zăpadă care acoperea iarna și noaptea suprafața. Imaginile ultra-detaliate ale sondei MRO ne arată din 2006 cum zăpada dispare vara în atmosferă și reapare iarna (după cum veți vedea într-un articol următor), și tot așa…

Am ajuns în sfârșit și în anul 2012, când un ziar ne anunță o descoperire eveniment: s-a găsit zăpadă pe Marte!