Unora le plac cele fierbinți, altora cele glaciale, dar toți le apreciază pe cele rotunde. Multora le plac cele mari dar mulți le preferă mici. Cele mari și pufoase sunt la fel de bune ca cele mici și dure, cu toate că merită menționate și cele mari și reci ca gheața. Unele te mângâie cu briza răcoroasă, altele te fac să te simți ca în spațiu. Lângă unele nu poți decât să te înfierbânți dar multe altele te lasă rece. Unii merg mai departe și preferă inelele, alții se opresc la sateliți.

Toate te atrag, niciuna nu te respinge, dar toate îți pot modifica traiectoria prin spațiu. Diferite dar plăcute de toată lumea, sunt planetele noastre, cele de toate zilele…

Până acum 20 de ani le știam pe cele din sistemul solar. Mulți le-au memorat numele dar puțin știau că există trei tipuri de planete în sistemul solar.

Le avem pe cele telurice, cu suprafață solidă, și pe cele „joviene”, fără suprafață solidă.

Planetele telurice sunt singurele pe care poți asoliza, fiind acoperite de suprafață solidă și compuse din elemente chimice grele. Conțin mici cantități de hidrogen și aproape de loc heliu, apropierea de Soare spunându-și cuvântul prin îndepărtarea celor mai ușoare materiale.

Cele joviene vin în două modele: cele apropiate de Soare, Jupiter și Saturn, imense în comparație cu Pământul, dar compuse din hidrogen, heliu și metan. Sub atmosfera turbulentă straturile de gaz sunt compresate până când devin lichid sau mai rău (hidrogen metalic), la temperaturi de mii de grade.

Uranus și Neptun fac parte din al doilea model, find prea dense pentru a fi constituite numai din hidrogen și heliu, dar prea puțin dense pentru a fi telurice. Sus, atmosfera este identică cu cea a planetelor Jupiter și Saturn, dar din cauza depărtării mai mari față de Soare și a temperaturii scăzute apar nori compuși din cristale de metan (care absorb roșul din lumina Soarelui și reflectă albastrul).

Mai jos întâlnim apă amestecată cu metan și amoniac, combinație de lichide care ar fi atracția oricărei petreceri. Tot nu întâlnim insule sau continente pentru că elementele chimice grele au rămas aproape de Soare.

Totuși, nucleul fiecărei planete joviene este foarte dens, solid și/sau lichid, compus poate din roci mari cât o planetă telurică.

Căutând planete care se rotesc în jurul altor stele, astronomii au găsit și alte tipuri de asemenea obiecte.

Avem planete joviene care au rămas fără mândrele atmosfere, nucleul lor fiind expus spațiului. Acestea au devenit planete telurice pentru se află prea aproape de steaua lor.

Le avem pe cele cu mase mai mari decât Jupiter care sfidează chiar și stelele. Unele pot fi imense ca diametru, planete „pufoase” cu densități mici, situate de obicei foarte aproape de steaua lor.

Multe planete sunt de tip „super-Pământ”, adică au mase situate în 1 și 10 mase terestre. Nu sunt planete telurice, majoritatea fiind asemănătoare cu Neptun (dar mai mici ca masă și diametru). Mulți preferă să le spună planete de tip „mini-Jovian” pentru a nu se crede că sunt asemănătoare cu Pământul.

Planetele mini-Neptun se pot afla atât de aproape de steaua lor încât își pot pierde atmosfera. Rămâne expusă partea lichidă și așa apar planetele „ocean”. Putem specula de zor despre compoziția oceanului, dar apa este un lichid des întâlnit în Univers așa că… de ce nu?

Planetele cu ocean acvatic se pot forma și în alt fel: încep prin a fi acoperite de un ocean global de magmă care conține printre altele și apă. Solidificarea magmei poate duce la apariția unui ocean, dar numai dacă există o cantitate mare de apă (1% din masa planetei).

Se presupune că cele mai puțin masive planete descoperite sunt telurice. Cunoaștem doar câteva (se presupune că ar fi extrem de multe) pentru că le descoperim indirect, prin modul cum influențează poziția stelei sau cum „mănâncă” din lumina ei. Fiind mici (și ca masă, și ca diametru) influența este minimă și greu de separat de zgomotul indus în observații de zeci de alte fenomene.

Așteptăm o alta planetă ca Pământul, lângă o stea ca Soarele, la distanța potrivită de aceasta. Pretențioși mai suntem!