Mercur complet 2

Alte rezultate obținute în urma observațiilor făcute de la fața locului, adică cea mai apropiată planetă de Soare, Mercur.

Planeta Mercur comparată cu Luna și Terra. Captură de ecran: Universe Sandbox
Planeta Mercur comparată cu Luna și Terra. Captură de ecran: Universe Sandbox

Partea întâi se găsește aici.

Sus și jos

În afară de realizarea de imagini frumoase, cu ajutorul sondei s-au măsurat înălțimile/adâncimile de pe suprafață, emisfera nordică fiind cartografiată în acest fel aproape complet. Un laser montat într-un instrument special, trimite pulsuri spre suprafață și cronometrează cât timp le ia să se întoarcă. Știind viteza lor și determinând timpul de întoarcere, se poate calcula distanța până la planetă. Dacă nimerești un vârf de munte, pulsul va ajunge mai repede decât dacă ochești un fund de vale.

Cel mai înalt loc de pe planetă se află la 4023 metri altitudine , iar cele mai joase (sunt două) la -5820 de metri. Toate aceste valori sunt raportate la diametrul mediu al planetei, de 4880 km. Diferența dintre cea mai înaltă și cea mai joasă zonă este de 10.000 m (10 km), destul de mică în comparație cu cea de pe Lună (20 km) și Marte (30 km).

Cele mai înalte/joase locuri de pe Mercur.  Foto: NASA/Johns Hopkins University Applied Physics Laboratory/Carnegie Institution of Washington
Cele mai înalte/joase locuri de pe Mercur.  Foto: NASA/Johns Hopkins University Applied Physics Laboratory/Carnegie Institution of Washington

Mister pe câmpie

Găsim pe Mercur zone joase și line, întinse pe sute de km pătrați, numite „câmpii”, dar și zone accidentate, marginile unor cratere de acolo fiind de fapt cele mai mari înălțimi.

Unele câmpii nu au înțeles nimic și sunt întrerupte… tot de câmpii, dar mai înalte. O zonă dintr-o câmpie, cu diametrul de 950 km, a fost înălțată 1,5 km deasupra nivelului înconjurător.

Emisfera nordică a planetei Mercur, văzută de deasupra polului nord.   Imaginea este codată după altitudinea față de nivelul mediu.  Cu albastru zone joase, cu verde, galben și portocaliu zone de nivel zero sau apropiat, cu roșu închis spre mov, zone înalte.   Regiunea încercuită este o câmpie care are în centru tot o câmpie, dar mai înaltă ca nivel (cu verde). Ceva a dus la „umflarea suprafeței”.  Ilustrație: NASA/Johns Hopkins University Applied Physics Laboratory/Carnegie Institution of Washington
Emisfera nordică a planetei Mercur, văzută de deasupra polului nord. Imaginea este codată după altitudinea față de nivelul mediu. Cu albastru zone joase, cu verde, galben și portocaliu zone de nivel zero sau apropiat, cu roșu închis spre mov, zone înalte. Regiunea încercuită este o câmpie care are în centru tot o câmpie, dar mai înaltă ca nivel (cu verde). Ceva a dus la „umflarea suprafeței”.  Ilustrație: NASA/Johns Hopkins University Applied Physics Laboratory/Carnegie Institution of Washington

Ba mai mult, interiorul celui mai mare crater a fost înălțat mai sus decât sunt marginile și unele pante  și-au modificat înclinarea. Concluzie: în anumite zone dealul este la vale!

Arată ciudat dar ce să-i faci… planeta Mercur!

Ce a produs aceste deformări rămâne un mister cu toate că sunt fenomene geologice pe lista suspecților.

Precis este mică

S-au obținut și informații despre mărimea planetei:  4879,66 km în diametru, la ecuator. Diametrul polar a fost stabilit prin măsurători făcute numai în emisfera nordică și prin extrapolare în cea sudică și este de  4875,14 km, fiind cu 4,5 km mai mic decât cel ecuatorial. Planeta este turtită, dar foarte puțin.

Momentul de inerție

Alte observații interesante au constat în determinarea distribuției masei în interiorul planetei. Dacă cea mai mare parte a masei planetei (adică a materiei din care este compusă) s-ar afla în centru, acesta s-ar roti cu o anumită viteză. Dacă masa s-ar afla înspre straturile exterioare (suprafață), planeta s-ar roti mai încet.

În cazului lui Mercur s-a mers pe următorul principiu: dacă poți determina modul în care planeta atrage obiectele apropiate (câmpul gravitațional) poti afla cum se află distribuită masa în interiorul planetei. Pentru că sonda este un obiect atras de planetă, prin măsurarea foarte precisă a poziției ei, s-a putut determina câmpul gravitațional.

Intensitatea câmpului gravitațional (gravitației) îți spune cât de multă materie conține planeta. Dacă anumite zone atrag mai mult înseamnă că sunt mai masive. Așa s-a descoperit că scoarța planetei este mai subțire la poli decât la ecuator.

Dacă ști grosimea (și masa) stratului exterior, poți afla densitatea lui. Densitatea acestuia în combinație cu densitatea totală a planetei te duce la rezultate spectaculoase: determinarea masei nucleului.

Pasul 2 a constat în determinarea modului în care planeta se rotește în jurul axei proprii. Soarele atrage planeta care tinde să oscileze, să se miște în jurul axei proprii dar în acelaști timp o emisferă să tindă să se îndrepte înspre Soare. Oscilația se numește „librație” (prezentă și la Lună dar datorată Pământului) și ne arată cum este distribuită masa în interiorul planetei, în principal a stratului de la suprafață.

Într-un fel oscilează o planetă care este o piatră imensă, în alt fel una care mai multe straturi, solide și lichide. Dacă poți determina mărimea librației, poți afla nu numai grosimea stratului de la suprafață ci și a existenței unuia lichid situat dedesubt.

Interiorul planetei comparat cu al Pământului. Ilustrație: Case Western Reserve University
Interiorul planetei comparat cu al Pământului. Ilustrație: Case Western Reserve University

Sudiul tuturor mișcărilor planetei și ale sondei pe care o atrage are și rezultate: s-a aflat că nucleul planetei este imens, comparat cu mărimea ei. Avem un nucleu solid din fier înconjurat de un strat de fier-sulf-siliciu lichid, amândouă constituind cam 42% din planetă. Nucleul este cât al Pământului, surprinzător de mare pentru o planetă de trei ori mai mică. Totuși densitatea mare a planetei nu poate fi explicată decât prin existența unui nucleu imens.

Este interesant că mărimea nucleului a fost determinată prin studiul mișcării sondei și planetei, care a dus la determinarea grosimii crustei și stabilirii faptului că există și un strat lichid sub ea.

Mercur părea un obiect plictisitor. De acum înainte să nu vă mai fie rușine dacă este planeta voastră favorită!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s