O mega aliniere planetară se va produce pe 21 decembrie 2012. Fugiți căci va veni sfârșitul lumii.
Sau nu.
Printre multe altele, se spune că pe 21 decembrie a.c. se va produce o aliniere a planetelor care, împreună cu ruperea ultimei pietre din calendarul mayas, va duce la sfârșitul lumii.
Hai să vedem cât de aliniate vor fi planetele.
Să presupunem că știm toți ce înseamnă „a te alinia” (a se așeza în linie dreaptă). Dacă planetele o fac înseamnă că atunci le vom vedea pe toate aliniate una după alta, cuminți, în ordinea depărtării de Soare.
Să vedem.
Mai întâi avem Soarele, cel mai mare obiect din sistemul solar.
Punem și Pământul, singura planeta pe care s-ar putea să existe viață inteligentă (cu toate că încă nu este sigur).
Adăugăm planeta Venus care este aliniată cu Pământul (două corpuri sunt evident aliniate unul cu altul), dar nu și cu Soarele.
E rândul planetei Mercur care e aliniată cu Venus, dar nu cu restul.
Hai cu Marte, planeta roșie, care strică orice șansă ca cineva să se mai alinieze cu altcineva.
Unim planetele cu o linie și vedem că lipsește un singur lucru: alinierea!
Dar să nu rămânem aici: mai departe înspre Jupiter, care nici el nu se aliniază cu nimeni și nimic.
Saturn la fel.
Ca și Uranus…
…și Neptun.
L-am trecut și pe Pluto, chiar dacă nu mai este planetă.
În goana după alinieri să nu uitați asteroizii îndepărtați…
…și cometele.
Cei care pot, au înțeles. Cei care nu, spor la alinieri.
Super articolul!
Da, absolut “superb” articolul! Am vazut ca ne-ai facut un desen in care planetele aflate in diferite pozitii, nu sunt aliniate! Poate vrei sa ne explici si de ce le-ai plasat in pozitiile respective ca asa fac si eu un desen in care toate planetele sunt pe aceeasi dreapta cu Soarele si atunci vin si te contrazic cu desenul respectiv si-ti zic ca de fapt sunt aliniate! Le-ai pus in pozitiile respective ca sa-ti iasa tie bine cum vrei? Le-ai pus asa pentru ca in acele pozitii se vor afla la 21 dec.? Le-ai pus asa pentru ca ai tras la sorti pozitia? Le-ai pus asa pentru ca ai studiat si rezultatul studiului tau ti-a sugerat pozitiile respective? Spune-ne si noua logica daca tot ai vrut sa faci o duda, nu doar sa le asezi de-a valma si apoi sa ne zici ca nu sunt aliniate, ca asta vedem si noi! De exemplu ai spus “E rândul planetei Mercur care e aliniată cu Venus, dar nu cu restul”. Poate ne si explici de ce Mercur e aliniata cu Venus dar nu si cu restul ca altfel credem ca asa vrei tu. Oricare doua planete vor fi aliniate pentru ca, asa cum stim de la matematica, doua puncte determina o dreapta dar in cazul acestei alinieri, ideea e ca planetele sa se afle pe aceeasi dreapta cu Soarele! Viteza planetelor nu este una constanta, distanta parcursa pe orbita nu este nici ea una constanta. In conditiile unui timp infinit, cu siguranta la un moment dat, planetele se vor alinia toate cu Soarele.
Pozitiile planetelor nu sunt alese de mine ci sunt calculate de un program de astronomie.
Asta era bine de mentionat in articol pentru ca lamurea problema. In postarea ta spui ca planetele nu se vor alinia pe 21 dec. sau ca nu se vor alinia niciodata?
Planetele nu se vor alinia niciodata.
La prima vedere si eu as fi de aceeasi parere ca nu se vor alinia niciodata. Dar cum viteza si distanta parcursa de o planeta nu este una infinit constanta, o sumedenie de alti factori pot interveni si intr-o infinitate de timp exista probabilitatea matematica de a se alinia.Extrem de mica dar exista. Cel mai probabil nu vor exista aceste planete la infinit ca sa aiba sansa de a se alinia . Dar oricum, chiar daca se va intampla acest lucru, nu va fi niciun sfarsit pentru nimeni. Stim noi ca oameni ca se vor alinia, ele nu stiu ca sunt aliniate.
carcotasii ,daca suneti asa de destepti de ce ati mai citit articolul poate era destinat amatorilor…………..
M-a rugat cineva sa-mi dau cu parerea si mi-am dat? Probleme?
Scurt si la subiect!
Buna ziua,
Poate cineva sa imi recomanda un program de astronomie (eventual freeware – nu crack-uit) ?
Multumesc si scuze daca sunt off-topic.