Un asteroid pe cerul patriei

Asteroidul 1998 QE2 (care are un nume bun de botezat copiii) va trece relativ aproape față de Pământ și va fi vizibil prin instrumente mici între 30 mai și 5 iunie.

Traiectoria asteroidului 1998 QE2 printre stele
Traiectoria asteroidului 1998 QE2 printre stele

Cine are chef să îl vadă o poate face ușor, dacă are hărți bune. Și cunoaște câteva constelații (cele care trebuie).

Asteroidul este măricel, printre cei mai mari care se pot apropia de Pământ, cu o lungime de 1,6 km. Este foarte bine că e mare pentru că va trece la o depărtare de 15 ori mai mare decât distanța Pământ-Lună, devenind relativ strălucitor.

Depărtarea minimă va fi atinsă în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, strălucirea aparentă a obiectului (magnitudinea) fiind de 10,7. Prin instrumentele astronomice mai mari de 8-9 cm în diametru se va putea vedea obiectul, așa că nu trebuie decât să urmăriți prognoza meteo.

Cum găsesc asteroidul?

Folosind o hartă și știind care sunt cele mai strălucitoare stele pe lângă care trece. Pentru că obiectul se mișcă repede, aceste stele vor fi altele de la o noapte la alta, așa că va trebui să cunoașteți două constelații: Hydra, Libra și Ophiucus. Întreptați telescopul spre una dintre stele și săriți din stea în stea până când ajungeți la asteroid. În acea zonă rămâneți cu telescopul până când veți vedea cum una dintre stele se mișcă: e asteroidul.

În seara de 30 spre 31 mai folosiți steaua pi din Hydra, în noaptea de 31 mai spre 1 iunie chiar pe alfa din Libra. În noaptea de 1 spre 2 iunie folosiți pe omicron și nu din Libra. Cel mai ușor vă va fi în noaptea de 3 spre 4 iunie, când asteroidul se va afla lângă stelele delta și epsilon din Ophiucus.

Găsiți hărți pentru fiecare seară mai jos și în pdf-ul atașat. Spor la Observații!

Hărți:

One comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s