Vehiculul selenar teleghidat s-a îndepărtat de „nava mamă” și a luat o frumoasă fotografie. Vedem în imagine sonda spațială Chang’e 3, înțesată de camere, acoperită cu o folie care încearcă să păstreze temperaturi acceptabile înăuntru, unde se află detectorii și câteva instrumente mai sensibile.

În planul apropiat se află șinele pe care a coborât roverul Yutu, aflat acum la numai câțiva metri depărtare.
Aproape că nu îți vine să crezi că ceva care pare atât de fragil a putut străbate distanța până la Lună, s-a rotit în jurul acesteia și a asolizat pe suprafață. Acum două zile vedeam aselenizarea în direct, în marea majoritate a timpului fiind prezentată o animație, dar și câteva fotografii luate în timpul coborârii. Știm însă că totul a fost filmat, dar din cauza diverselor operațiuni care trebuiau făcute automat de sondă specialiștii misiunii au decis să nu descarce imaginile în acel moment. Au făcut-o însă duminică și iată mai jos, în toată splendoarea lui, filmul asolizării.
Vedem cum la început sonda pare încă a se roti în jurul Lunii, cu toate că frâna continuu. În depărtare se află un lanț muntos, Montes Recti, cu o lungime de 80 km și înălțimi de până la 1500 m (față de nivelul locului). Vedem cum Luna se face din ce în ce mai mare, iar în minutul 2:51 cum sonda începe să se îndrepte vertical spre suprafață.
Craerele mici devin din ce în ce mai mari, iar la minutul 5:08 sonda pare a se opri din cădere și a-și căuta un loc mai plat pentru asolizare. La minutul 5:55 praful începe să zboare din cauza jetului motorului și tot de atunci pare să cadă încet până ce atinge suprafața.
O ultimă fotografie mai avem de văzut, cea cu roverul Yutu, fotografiat de pe sonda Chang’e 3.

Se pare că timp de câteva zile nu vom mai auzi nimic de la Yutu pentru că va intra în hibernare (între 16 – 23 decembrie), în locul de asolizare fiind prea cald pentru operațiuni. La începutul zilei de 16 decembrie Soarele se va afla la 30° înălțime desupra orizontului și se va mai ridica până la 19. Se știe că pe Lună se face destul de cald (100° C) la Soare, așa că operatorii misiunii sunt precauți.
Ma bucur ca ne prezinti zilnic date despre aceasta misiune spatiala a chinezilor!
Sper sa faci asa si in viitor, bineinteles daca vei avea date interesante!
Iti multumesc!