Un asteroid lângă Pământ

În noaptea de 7 spre 8 septembrie un mic asteroid va trece foarte aproape de planeta noastră.

Asteroidul a fost descoperit recent, pe 31 august, de către un program americam de căutare de asteroizi (Catalina Sky Survey). Obiectul este foarte mic, undeva în jurul a 20 de metri, și nu se va ciocni cu Pământul ci va trece pe lângă el.

Din datelele pe care le avem până acum reiese că asteroidul se va afla la numai 46.000 de km de Pământ, distanță destul de mică, în jurul orei 21, ora României.

Va veni dinspre partea care se află în întuneric la ora aceea și va trece cum pe sub polul sud al planetei noastre. Își va continua călătoria relativ în dreptul Soarelui nu va putea fi observat după cea mai mică depărtare.

Obiectul are o orbită care în duce mai departe de Marte și mai aproape de Soare decât se află Pământul. În plus, la fiecare trei ani asteroidul se află aproape de planeta noastră, ce-i drept nu la fel de aproape ca acum.

Orbita asteroidului 2014 RC
Orbita asteroidului 2014 RC

Va putea fi văzut de astronomii din  Australia, Noua Zeelandă și pinguinii din Antarctica.

One comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s