Un alt asteroid pe cerul patriei

În noaptea de 26 spre 27 ianuarie, un asteroid va trece la numai 1,2 milioane de km de Pământ. Dacă vi se pare că trece prea aproape de frumoasa noastră planetă, gândiți-vă că 1,2 milioane km înseamnă de 3,1 ori distanța Pământ-Lună, o distanță destul de sigură, din moment ce Luna se află mai mereu pe acolo și nu ne deranjează.

Animație a trecerii asteroidului 2004 BL86 pe lângă sistemul Pământ-Lună. Animație realizată cu WINORSA
Animație a trecerii asteroidului 2004 BL86 pe lângă sistemul Pământ-Lună. Animație realizată cu WINORSA

Asteroidul „se numește” 357439 (2004 BL86) și este unul dintre aceia care periodic se apropie de planeta noastră.

Trecerea obiectului nu este deosebită prin apropierea ei, pentru că alți asterozi (17 anul trecut) s-au aflat și se vor afla (5 anul acesta) la depărtări asemănătoare, ci prin faptul că asteroidul este… măricel.

Mărimea obiectului, de aproximativ 500 de metri, nu impresionează dacă te gândești la mărimea planetelor sau a sateliților acestora, dar nu este neglijabilă când o compari cu cea a asteroizilor care se apropie de Pământ.

De fapt nu cunoaștem exact mărimea lui, numai și numai după strălucire știindu-se că poate avea oricât între 300 și 940 de metri.

2004 BL86 pe cer

La momentul depărtării minime, 26 ianuarie, ora 19 (ora României), as­teroidul va fi bine poziționat pe cer, străbătând destul de repede constelațiile Hydra și Cancer. În acea noapte (26 spre 27 ianuarie) va avea viteza aparentă de 2,7°/oră, atât de mare încât mișcarea lui va fi vizibilă în câteva minute.

Când spunem că „va fi vizibilă” ne referim și la faptul că obiectul va atinge o strălucire destul de mare pentru un asteroid care trece pe lângă Pământ. La începutul serii de 26 ianuarie asteroidul va avea magnitudinea 10, care va crește până la 9,1 la ora 7 dimineața în ziua de 27 ianua­rie. Noi vom putea vedea asteroidul toată noaptea, de la ora 17 până la răsăritul Soarelui.

Traiectoria asteroidului 2004 BL86 printre stele în noaptea de 26 spre 27 ianuarie
Traiectoria asteroidului 2004 BL86 printre stele în noaptea de 26 spre 27 ianuarie

Pentru a găsi acest obiect va trebui să folosiți un tele­scop prin care vedeți stele de magnitudinea 10 și o hartă cu traiectoria lui. Harta se găsește alăturat și prezintă poziția asteroidului din oră în oră, calculate cu elemen­tele orbitale existente la data de 3 ianuarie 2015. Magni­tudinea limită stelară este de 8, dar harta poate fi utili­zată destul de ușor la găsirea asteroidului.

Tot ce trebuie să faceți este să identificați o stea mai strălucitoare pe lângă care trece asteroidul, să o găsiți înainte și să așteptați ca obiectul să treacă pe acolo. Steaua care se mișcă rapid în câmp este asteroidul.

Asteroid gigant?

Acest asteroid apare ca „asteroidul gigant” în presă, și astfel să creează o impresie greșită despre el, cum că ar fi periculos pentru planeta noastră. Haideți să punem toată scena la scară.

Ați văzut vreodată un bloc de 10 etaje? Să ne imaginăm că Pământul este mare cât un bloc de 10 etaje, aproximativ 25 m, În acest caz, asteroidul, mai mic de 25.400 de ori decât planeta, va avea doar 1 mm și  se va afla, la momentul apropierii minime, la numai 2,3 km depărtare.

Concluzie: avem de-a face cu un fir de praf de numai 1 mm care trece la 2,5 km depărtare de un bloc.

Cer senin și viață lungă!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s