Uneori pe cer apar stele noi. Nu pentru că s-ar forma și ar apărea în existență, ci pentru că unele stele deja existente pățesc ceva: emit mai multă lumină decât de obicei. Înainte de invenția telescopului se vedeau doar cele mai strălucitoare erupții ale stelelor, cele care atingeau o strălucire atât de mare încât se putea distinge cu ochiul liber.

Desigur că tehnica a avansat și am început (de mai mult de 100 de ani) să întelegem de ce strălucirea unei stele crește brusc , apărând până în prezent două modele mari.

Nova – sistem binar

În primul model avem de-a face cu un sistem binar, compus dintr-o stea gigantă și o pitică albă. Cea din urmă atrage materie (hidrogen) de la prima (care este mai puțin densă pentru că este mare), dar materia nu cade direct pe steaua, ci se rotește în jurul ei, formându-se un disc de materie (numit și disc de acreție).

Există în acest sistem, un loc unde materia de la steaua gigantă cade pe disc, loc sensibil, pentru că dacă temperatura crește, hidrogenul începe să fuzioneze în heliu, ce-i drept, o perioadă scurtă de timp. Din acest motiv strălucirea sistemul crește brusc, fiind vizibil de la depărtări mari, ca o stea nouă pe cerul unor posibili observatori.

De obicei în acest fenomen (de novă), sistemul crește cu o strălucire de până de 100.000 de ori mai mare decât a Soarelui (valoare determinată teoretic cât și din observații).

După terminarea fuziunii hidrogenului sistemul revine la normal, începând o nouă etapă în care materia de la steaua gigantă care pe discul de acreție.

Nova – stea singură

Uneori stele cresc brusc în strălucire fără să fie ajutate de un companion. Este vorba de o altă explicație care se potrivește bine cu ceea ce observăm la anumite stele noi.

Dacă la novele explicate mai sus se produce ceva în afara stelei, în cazul acesta se întâmplă ceva în interiorul uneia. Pe măsură ce stelele îmbătrânesc, în interiorul lor apar straturi care înconjoară nucleul, compuse din elemente chimice diferite.

De exemplu la exterior avem hidrogen, urmând mai jos un strat de heliu și un nucleul din carbon (uneori și oxigen),  elementele chimice care apar în urma fuziunii hidrogenului în heliu și a heliului în carbon și oxigen.

Într-un anumit stadiu de evoluție, în stelele de câteva mase solare se produce energie numai de la stratul de hidrogen, care generează heliu. Heliul se adaugă la stratul de heliu deja existent, care, după ce se depășeste o anumită temperatură (care crește pe măsură ce crește densitatea stratului), începe brusc să fuzioneze, generând energie. În acest caz steaua poate deveni de până la 10 ori mai luminoasă.

După ce se termină fuziunea heliului, vom observa tot o stea fierbinte, destul de îmbătrânită.

Poate acum vă întrebați de ce tot explicăm modul în care pot apărea nove. Motivul este simplu: uneori apar nove care nu pot fi explicate prin niciun model de mai sus. Acestea rămân strălucitoare prea mult timp, au mai multe momente când strălucirea crește și în urma lor rămâne o stea roșie și rece.

În plus, strălucirea la maxim este prea mare pentru a fi generată prin fenomenele de mai sus, dar prea mică pentru a putea fi explicată prin colapsul unei stele (numit „supernovă”).

Pentru aceste tipuri de stele noi s-a găsit o altă explicație, un fenomen astronomic rar, dar extraordinar de spectaculos: contopirea a două stele.

 Contopirea a două stele – „novă roșie”

Foarte rar apar stele noi care nu se potrivesc cu modelele de mai sus, termenul dat în prezent acestor fenomene fiind de „novă roșie luminoasă”. Cantitatea de lumină emisă în cazul novelor roșii (de aproximativ un milion de ori mai mare decât a Soarelui și de 10-100 de ori mai mare decâ cea a novelor obișnuite) se poate explica prin contopirea a două stele, una puțin masivă, aflată la începutul vieții și alta evoluată.

Avem de-a face cu un sistem binar în care orbita stele mai puțin masive se modifică până când drumurile celor două obiecte se întâlnesc. Steaua mai mică intră treptat în steaua mai mare, ciocnirea atmosferelor lor emițând lumină. Dacă ciocnirea nu este directă, doar atmosferele se ating și emit lumină, dar la urmatoarea trecere vom avea iar o emisie de lumină. Cu cât ciocnirea este mai rapidă cu atât se va emite mai multă lumină, novele roșii fiind de fapt ciocniri directe a două stele.

Un alt detaliu interesant este că steaua mai mare se va mări în urma ciocnirii și va fi văzută ca o gigantă roșie, rece.

O novă roșie la Bârlad

Într-un final ajungem și la motivul acestor rânduri. La Observatorul Astronomic din Bârlad, în luna februarie s-a descoperit o stea nouă într-o altă galaxie. Steaua a fost descoperită pe imagini luate pe 11 februarie de către Dumitru Ciprian Vîntdevară, care a comparat imaginile luate atunci cu unele mai vechi. Steaua nouă apărea într-unul din brațele spirale. Pentru omologare este necesar ca descoperirea să fie confirmată de alt observator, ceea ce s-a și întâmplat, steaua nouă fiind observată de pe alte meleaguri la numai două zile după descoperire.

Alte observatoare astronomce au confirmat că steaua nu este o supernovă ci o novă roșie, una din puținele asemenea stele descoperite până în prezent.

Iată că o instituție rară în țara noastră (observator astronomic), cu o activitate la fel de rară (studierea cerului), a descoperit un obiect rar (o novă roșie)!