De mii de ani oamenii au privit stelele si au incercat sa le numere. Astronomii din antichitate au încercat să facă și mai multe: să măsoare poziția stelelor pe cer, repere fiind punctele cardinale. Mai târziu au încercat să măsoare modul în care se mișcă stelele pe cer, iar în ultimii două sute de ani au trecut la pasul următor: să măsoare distanța până la stele.

Observațiile se făceau de pe Pământ, înconjurat de instrumente astronomice și natură, dar câteva zeci de ani peisajul s-a modificat. Locul de observații este departe de Terra, în spațiul cosmic, unde lumina, norii și vecinii nu te deranjează.

Satelitul artificial Gaia a împlinit pe 25 august un an de când măsoară poziții de stele. A făcut în ultimele 356 de zile terestre 272 de măsurători de poziție, 54,4 miliarde de determinări de strălucire și a luat 5,4 miliarde de spectre. A măsurat până în prezent de 14 ori fiecare stea din cele peste un miliard care sunt observate și a determinat distanța până la 2 milioane de stele, probabil cele mai strălucitoare.

Gaia nu știe ce face, este doar un instrument care ascultă comenzile echipei de oameni de știință și tehnicieni, stocare și procesarea datelor fiind acum o muncă de Sisif.

Unul din primele rezultate prezentate este o hartă a cerului, făcută nu din stele ci din câte stele erau vizibile în fiecare secundă în câmpul vizual al telescoapelor de la bord. Vedem mai jos orașul Galaxia, strada Sistemul Solar pe care locuiește planeta albastră.

Calea Lactee, grosul Galaxiei noastre, conține între 200 și 400 de miliarde stele și este plină de nori de materie opacă la lumină. Restul cerului este întunecat dar plin și el de stele, nu la fel de multe precum Calea Lactee. Două pete se văd la mijloc-jos, două alte galaxii mai mici, sate nu orașe, Norii lui Magellan.

Nu doar stelele apar în telescoapele Gaia. Uneori structura norilor de gaz este observată, satelitul crezând că porțiuni foarte mici din norii de gaz sunt stele. Pe Pământ se poate vedea cum mii de stele aflate în același loc pe cer redau forma nebuloaselor.

Filamentele gazoase ale lui NGC 6543 au fost observate ca 84.000 de stele (detecții), poziția fiecarei pată fiind determinată atât de precis, încât măsurătorile ulterioare vor fi puțin diferite din cauza măririi norului.

Și asteroizii par stele, dar stele care se mișcă. Gaia observă cerul în timp ce se rotește în jurul axei proprii, o anumită zonă de cer fiind observată de câteva ori la fiecare rotație. Asterozii sunt stelele care sar din câmp în câmp, fiind identificați de softul de procesare, Gaia observând până acum milioane de asemenea obiecte (toate deja cunoscute).

În timp ce se măsoară poziții, satelitul înregistrează și „spectrul” stelelor, adică descompune lumina care vine de la ele. Astfel se află compoziția acestora, de la care se ajunge la caracteristicile fizice stelare. De cele mai multe ori însă, peste spectrul unei stele este suprapus si spectrul materiei dintre observator și stea, astfel determinându-se cantitatea de praf sau gaz aflată printre stele.

Gaia este un instrument astronomic grozav, poate cel mai sofisticat, care ne va arăta pur și simplu locul nostru în Univers, cu toate că nu știe ce face.