Planete pe cerul de dimineață

Oare ce ar vedea un om normal, dacă în următoarea perioadă s-ar uita în fiecare dimineață, la ora 7, înspre răsărit?

Planete pe cerul de dimineață în ianuarie 2016

 

  1. Acel om nu s-ar plictisi deloc pentru că ar putea vedea cu ochiul liber patru planete
  2. Acel om nu s-ar plictisi căci ar vedea cu ochiul liber cum trei planete se mișcă rapid de la o zi la alta.
  3. Ar observa că una dintre ele este foarte rapidă, una foarte strălucitoare, alta portocalie, iar cealaltă nu iese în evidență cu nimic.
  4. Ar afla că cea mai strălucitoare este Venus, cea mai rapidă, Mercur, iar cea portocalie, Marte.
  5. A patra planetă nici nu ar mai conta.
  6. Acel om va fi surprins plăcut când va descoperi cu ochii săi că planeta cea mai rapidă devine mai strălucitoare de la o zi la alta.
  7. Omul se va întreba dacă Mercur și Venus, care se apropie una de alta foarte rapid, vor ajunge chiar una lângă alta.
  8. Asta îl va face să urmărească cerul la ora 7 dimineața și în februarie.
  9. Omul va vedea că în februarie se face lumină puțin mai devreme decât în ianuarie și va fi nevoit să se uite pe cer puțin mai devreme

11. Oare un om care se uită pe cer după planete la ora 7 dimineața mai este normal?

 

 

4 comments

  1. Atunci cand fac observatii cu telescopul/ binoclul sau chiar cu ochiul liber, vecinii ma privesc suspicios; cu siguranta gandesc ca planuiesc ceva necurat:). In concluzie, un om care se uita pe cer dupa planete la 7 dimineta nu este un om normal!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s