Roiuri globulare – imagini

În afară de stele, planete, comete și galaxii, pe cer se află și așa numitele „roiuri stelare”, adică multe stele care se văd și se află în același loc. Sunt de două feluri: roiuri deschise (fără formă și mai sărace în stele) și roiuri globulare (foarte aglomerate). Mie unul îmi plac toate, dar acum 10 ani (în 2005) am încercat să obțin imagini cu toate globularele care se văd din țara noastră.

Roiuri globulare observate în 2005
Roiuri globulare observate în 2005

A fost momentul când la Astroclub a apărut Ivo Dinev, student străin în România pe vremea aia, posesor al unui telescop newtonian Meade LXD55 de 25 cm în diametru, pus pe o montură cu GoTo. Împreună cu el am petrecut trei luni ale anului 2005 căutând și luând imagini la roiuri globulare, sprijiniți de Radu Corlan care a donat camera lui CCD. Și când spun „camera lui” mă refer la faptul că a construit-o!

Am reușit să prindem 32 de roiuri globulare din Galaxia Noastră și unul din galaxia Messier 31, unele strălucitoare, altele nu, dar toate frumoase și bogate în stele. În total în Galaxia Noastră sunt 164 de roiuri globulare, așa că Ivo, hai să continuăm.

Prezint mai jos colecția de imagini de atunci, toate făcute din București.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s