Go west!

Se pare că pe noi mereu ne-a atras vestul, dar nu occidentul, ci despre acea parte a orizontului unde obiectele apun.

De obicei astronomilor le place sudul, însă vestul are farmecul lui. Este direcția înspre care se văd planetele Venus și Mercur, unde vedem apusul Lunii și al Soarelui, dar și locul în care se pot vedea apropierile dintre planete (conjuncțiile).

Aproape în fiecare lună, vestul este „ocupat” de câte o planetă sau mai multe. În filmul de mai jos vedem ce se întâmplă pe cerul vestic, din seară în searăm, din iunie 2016 până în 2023, la ora 21.

Veți vedea că uneori cerul vestic este iluminat, din cauza Soarelui, acestea fiind lunile de vară când astrul zilei apune târziu. Veți recunoaște că în fiecare an, în aceeași lună, constelațiile sunt aceleași. Este normal, pentru că poziția poziția Pământului în raport cu stelele se repetă anual.

Veți vedea cum planetele se mișcă printre stele, unele rapid, altele mai lent, în funcție de depărtarea de Soare și de viteza Pământului față de acestea.

Când urmărim un timp îndelungat aceeași parte de cer, observăm anumite periodicități. De exemplu, planeta Venus apare pe cerul de seară la fiecare un an și șapte luni. Mercur mai des, din patru în patru luni. Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun în fiecare an sunt poziționate favorabil pe cer, iar Marte la fiecare 2,5 ani.

Avem un obiect rapid, care de abia poate fi zări în viteza cu care este privit cerul. O fi un ozene…

Iată ce se va întâmpla în următorii șapte ani pe cerul de vest. Eu atunci voi împlini 30 de primăveri. Voi?

One comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s