Conjuncții Venupiter

O frumoasă apropire dintre Venus și Jupiter a avut loc la sfârșitul lunii august.

Nu toți oamenii au reușit să o vadă, din cauza norilor sau a înălțimii prea mici față de orizont a obiectelor, dar pentru că de obicei conjuncțiile se repetă, toți vom avea ocazia să mai privim și să ne minunăm.

Să vedem când vom mai putea vedea fenomene asemănătoare.

Venus + Jupiter = Venupiter

Venus și Jupiter se văd în zilele acestea după apusul Soarelui, înspre orizontul de apus, nu foarte sus pe cer. S-au apropiat destul de mult una de alta, la 17 minute de arc (adică la o depărtare aparentă egală cu jumătate din discul Lunii).

Pe imagine scrie tot ce trebuie
Pe imagine scrie tot ce trebuie

Apropierile dintre Venus și Jupiter se produc aproape anual, dar nu toate sunt ușor de observat.

Venus nu se îndepărtează prea mult de Soare și din acest motiv apropierile cu Jupiter  se produc atunci când și Jupiter se află aproape de Soare. Dar dacă planetele sunt foarte aproape de Soare, nu vom putea vedea nimic, aflându-se pe cer împreună cu astrul zilei și cât de cât în dreptul lui.

O limită ca depărtare de Soare ar fi de 15 grade. Dacă planetele se află la 15 grade față de Soare, se pot vedea cu o oră înainte de răsărit sau cu o oră după apus (15 grade = o oră).

Ar fi frumos ca apropierile să fie mici. Una e când vezi doi aștri foarte aproape unul de altul, alta e când cei doi se află departe. Apropierea minimă se numește „conjuncție” și se poate calcula căutând momentele când coordonatele cerești ale obiectelor sunt identice.

În următorii ani vom avea parte de alte conjuncții Venus-Jupiter, unele vizibile dimineața, altele seara. Chiar dacă hărțile de mai jos sunt făcute pentru o anumită zi și oră, să știți că cele două planete se pot vedea aproape la fel de apropiate cu plus/minus două zile față de acele date.

13 noiembrie 2017

Pe 13 noiembrie 2017, la ora 6:30 vom putea vedea înainte de răsăritul Soarelui pe Venus și Jupiter la numai 17 minute de arc una de alta (Luna ocupă pe cer 30 de minute de arc).

Apropiere Venus-Jupiter - 13 noiembrie 2017
Apropiere Venus-Jupiter – 13 noiembrie 2017

Cele două planete se vor afla în constelația Virgo. Pe cer, mai sus față de Venupiter, se află steaua Spica și planeta Marte.

22 ianuarie 2019

Pe 22 ianuarie 2019, la ora 6:15, înainte de răsăritul Soarelui, Venus și Jupiter se află la  2,5 grade (de opt ori mai departe față de cum erau în nov 2017) una de alta.

Apropiere Venus-Jupiter - 22 ianuarie 2019
Apropiere Venus-Jupiter – 22 ianuarie 2019

Pe cer, în dreapta planetelor se va afla constelația Scorpius, cu steaua Antares.  Venupiter se va vedea pe un cer de noapte, contrastul dintre cerul negru și planete fiind uimitor.

24 noiembrie 2019

Într-un an două apropieri Venus-Jupiter. De data aceasta cele două planete vor putea fi văzute după apusul Soarelui, în jurul orei 17:45, nu foarte sus față de orizont. Depărtarea aparentă va fi de 1,5 grade (trei diametre ale Lunii).

Apropiere Venus-Jupiter - 24 noiembrie 2019
Apropiere Venus-Jupiter – 24 noiembrie 2019

În acele seri, mai sus față de Venupiter se află și Saturn. Planetele se găsesc în constelația Sagitarius, bogată în stele și roiuri stelare, dar pentru că toate se pot vedea pe cerul luminos al apusului, nu ne vom putea bucura de tot ce ne oferă zona.

Urmează conjuncții peste conjuncții dar eu o aștept pe cea supremă: Venus acoperă planeta Jupiter pe 22 noiembrie 2065!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s