De doi ani de zile, India are o sondă funcțională la Marte. Sonda, denumită „Mars Orbiter Mission”, funcționează perfect. Rezultatele însă au fost ținute la secret, probabil fiind comunicate mai mult în țara de baștină a sondei.

Iată că acum, Agenția Spațială Indiană (ISRO) a pus pe internet o serie de imagini luate la sfârșitul lui 2014. Imaginile sunt deosebite prin faptul că ne arată întregul disc al planetei Marte, la rezoluție bună a imaginii, ceea ce nu s-a făcut până acum cu altă sondă spațială.

De ce poate sonda MOM să fotografieze toată planeta? Pentru că petrece departe de planetă o parte din revoluția în jurul lui Marte. Celelalte sonde marțiene nu pot fotografia decât zone mici, singurele portrete fiind luate în drum spre planetă. Iată mai jos o comparație a orbitei sondei MOM cu a celorlate sonde active în 2014.

Imaginile cu Marte prezintă detalii care cu greu pot fi văzute prin telescoape de mărimi mici, însă se pare că unul aproape că întrece de la Pământ rezoluția obținută de sonda spațială: Telescopul Spațial Hubble.
Iată o comparație între două imagini cu Marte, în care este surprinsă aceeași zonă a planetei.

Detaliile obținute cu MOM sunt mai mici, însă se văd toate și în imaginile lui Hubble. Norii albi sunt trecători, iar înclinarea planetei diferă pentru că a fost observată din locuri diferite din spațiu.
Pentru a obține imagini mai bune, tot ce trebuie să facem este să ducem până la Marte telescopul spațial Hubble. Eu mi-am făcut treaba, l-am lansat în spațiu. E rândul vostru să îl duceți mai departe.